Florin Bîlbîie- cercetător la Paris School of Economics şi la Universite Paris 1 Pantheon-Sorbonne, despre care s-a spus că ar fi şansa României la un premiu Nobel, Mihai Manea- profesor la Massachusetts Institute of Technology (MIT), Nicolae Bogdan Gârleanu- profesor la Universitatea California Berkley sau Cosmin Iluţ- cercetător la Stanford Institute for Economic Policy Research sunt câţiva dintre zecile de economişti români care activează în universităţi aflate în Top 100 din lume, indiferent de clasificările la care ne referim, invitaţi în 2014 şi în 2015 la ERMAS (Conferinţa Ştiinţifică Anuală a Economiştilor Români din
Mediul Academic din Străinătate). Una dintre dintre cele mai frecvente întrebări pe care au auzit-o economiştii din străinătate, fie din partea presei, fie din partea colegilor români, a fost: „Există vreo şansă să vă întoarceţi acasă?”. Răspunsul unora dintre ei: „Nu cred că aş face faţă criteriilor din România” nu poate fi considerat decât o glumă, în condiţiile în care am fi tentaţi să spunem că cercetători şi cadre didactice care au reuşit să-şi facă un nume la cele mai bune universităţi din lume ar avea uşile deschise în România.
Unul dintre iniţiatorii ERMAS clujeanul Sebastian Buhai (37 de ani), cercetător la Universitatea din Stockholm, a început să analizeze problema. Studiul realizat în colaborare cu Cristian Litan şi Gheorghe Silaghi, cadre didactice la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, a avut o concluzie şocantă: Niciunul dintre membrii comitetului ştiinţific al ERMAS nu îndeplineşte criteriile minime stabilite de Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) pentru a devenit profesor plin în România.
Cu alte cuvinte, Florin Bîlbîie, membru al Comitetului Ştiinţitic al ERMAS 2015, cercetător care a predat la Oxford, iar acum este profesor la Sorbona, considerat unul dintre cei mai buni macroeconomişti din lume şi „şansa României la Nobel” (conform economistului român Moisa Altar) nu s-ar califica pentru un post de profesor la Universitatea Babeş-Bolyai, Universitatea Bucureşti sau Univesitatea din Petroşani. Aceştia ar „pica” la numărul de articole ştiinţifice şi la participările la conferinţe, în România punându-se accentul pe cantitate, nu pe calitate.
Este si cazul lui Florin Bilbiie, cercetator la Paris School of Economics şi la Universite Paris 1 Pantheon-Sorbonne, despre care s-a spus că ar fi şansa României la un premiu Nobel.
Atat el, cat si multi altii ca el spun ca nu s-ar intoarce in Romania, iar raspunsul este unul...aproape hilar.
„Nu cred că aş face faţă criteriilor din România”. Cum e posibil? Explicatia vine de la clujeanul Sebastian Buhai, cercetător la Universitatea din Stockholm, care a început să analizeze problema.
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Citeste si: Primul tren electric nou din România a pornit la drum. Printre călători s-a numărat și Ciolacu. Cât a durat drumul București-Brașov- antena3.ro
Citeste si: INTERVIU. Traian Băsescu: ”Sunt cei mai slabi candidați din toate alegerile prezidențiale prin care a trecut România”- wowbiz.ro
"Niciunul dintre membrii comitetului ştiinţific al ERMAS nu îndeplineşte criteriile minime stabilite de Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare (CNATDCU) pentru a devenit profesor plin în România".
Cu alte cuvinte, Florin Bîlbîie, membru al Comitetului Ştiinţitic al ERMAS 2015, cercetător care a predat la Oxford, iar acum este profesor la Sorbona, considerat unul dintre cei mai buni macroeconomişti din lume şi „şansa României la Nobel” (conform economistului român Moisa Altar) nu s-ar califica pentru un post de profesor la Universitatea Babeş-Bolyai, Universitatea Bucureşti sau Univesitatea din Petroşani.
Aceştia ar „pica” la numărul de articole ştiinţifice şi la participările la conferinţe, în România punându-se accentul pe cantitate, nu pe calitate.
Citeste si: Nou beneficiu pentru pensionarele cu venit de până în 3.000 de lei. Ce gratuitate vor primi acestea- kfetele.ro
Citeste si: Calendar ORTODOX 21 noiembrie 2024. Intrarea Maicii Domnului în Biserică. O mare dorință ți se poate îndeplini în această zi- radioimpuls.ro
Citeste si: O familie locuiește de peste 40 de ani într-o casă din mijlocul unui sens giratoriu și spune că este în regulă- antena3.ro