După ce au fost agresate sau au inhalat gaze lacrimogene în urma intervenției jandarmilor, peste 700 de persoane au depus plângeri penale. Care este concluzia după 3 ani de la aceste evenimente? Dosarul 10 August   este unul dintre eșecurile majore ale justiției din România, alături de dosarele Revoluției și Mineriadei.

Filmul evenimentelor din 10 august 2018

Protestul a degenerat după ce printre protestatarii pașnici s-au infiltrat „grupuri violente și galerii ale unor echipe de fotbal”, forțele de ordine intervenind pentru a dispersa mulțimea cu ajutorul unor grenade cu gaz lacrimogen.


Peste 450 de persoane, printre care copii și jandarmi, au avut nevoie de îngrijiri medicale, 70 fiind spitalizate.

O femeie jandarm a fost prinsă în mijlocul mulțimii, fiind atacată de mai mulți agitatori infiltrați printre manifestanții pașnici. A fost protejată de lovituri și scoasă din aglomerație de câțiva protestatari care s-au opus bătăușilor.

A doua zi după protest, reprezentanții Jandarmeriei au anunțat că tânăra „are o suspiciune serioasă de ruptură de coloană cervicală” și riscă să rămână paralizată. La externare, ea a fost surpinsă alergând, iar medicii au spus că, deși a avut răni, niciuna dintre acestea nu i-a pus în pericol viața.

 

Intervenția în forță a fost aprobată printr-un ordin dat de prefectul Capitalei, Speranța Cliseru, la ora 23:11, potrivit purtătorului de cuvânt al Jandarmeriei Române. Informația a fost contrazisă de purtătorul de cuvânt al Parchetului General, Alexandru Ionescu, potrivit căruia ordinul de intervenție împotriva protestatarilor a fost întocmit de „comandantul acțiunii” la ora 20 și a fost aprobat de prefectul Bucureștiului prin contrasemnare.

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Ministrul de Interne de atunci, Carmen Dan, și purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, Marius Militaru, au calificat acțiunile jandarmilor ca „justificate”, în timp ce PSD a transmis printr-un comunicat de presă că președintele Klaus Iohannis a incitat la „anarhie socială” și la „timorarea autorității publice”.

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a anunțat că procurorii militari s-au sesizat din oficiu și au deschis dosar penal cu privire la intervenția în forță a jandarmilor. Până pe 30 august, s-au înregistrat 763 de plângeri penale.

Citeste si: Proteste față de reducerea la pompă

La rândul ei, Jandarmeria a sesizat DIICOT, acuzând o tentativă de răsturnare a ordinii constituționale prin fapte de violență. De asemenea, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 au deschis dosar penal, după ce 169 de jandarmi din cei care au participat la protestul din 10 august au reclamat că au fost agresați fizic și moral.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Pe 13 noiembrie 2018, Parlamentul European a adoptat, cu 473 de voturi „pentru”, 151 de voturi „împotrivă” și 40 de abțineri, rezoluția nelegislativă privind statul de drept în România, în care este condamnată intervenția „violentă și disproporționată a poliției în timpul protestelor de la București din august 2018”.

După 4 ani, Dosarul 10 august încă se află pe masa judecătorilor

Dosarul ”10 august” se află într-o situație nemaiîntâlnită. Pe de o parte, există o decizie definitivă a Tribunalului București, prin care dosarul a rămas clasat definitiv, pe de altă parte, există, în aceeași cauză, o decizie a Curții de Apel, în urma plângerii făcute de o parte vătămată din dosar, prin care dosarul s-a redeschis, neținându-se cont de autoritatea de lucru judecat de la Tribunal.

În aceste condiții, la această oră, dosarul se află, în întregime, la Secția Parchetelor Militare, unde ancheta bate pasul pe loc. Mai multe părți vătămate au făcut plângere pentru tergiversarea dosarului, iar Tribunalul București și Curtea de Apel au decis că nu au competența materială să soluționeze cererea de tergiversare.

Citeste si: Un polițist din Maramureș s-a ales cu răni grave după ce a fost lovit cu bolovani în cap


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si