Cortegiul funerar a trecut pe sub Arcul de Triumf, fiind intampinat pe traseu de sute de bucuresteni.
Luminitele de sarbatori au fost stinse in Capitala pe tot traseul cortegiului, iar drapelele au fost coborate in berna.
Peste 1.000 de persoane, unele cu drapele tricolore, au asteptat la Palatul Regal sosirea cortegiului.
Dupa depunerea sicriului in Sala Tronului, va avea loc o ceremonie privata, iar de la ora 21:00 si pana la ora 24:00 cei prezenti vor putea merge la catafalcul Regelui pentru a se reculege.
Cei aflati in zona Palatului Regal au primit pliante cu programul funeraliilor si pe verso cu Imnul Regal.
in timpul zilei de miercuri, sute de oameni au venit in fata Palatului, unde au lasat flori, dar si poezii si au aprins candele.
„Prezent mereu in sufletul tarii! Odihneste-te in pace, Majestate” si „Ramas bun, rege drag!” sta scris pe gardul acoperit de coroane din flori, intre care se intrezaresc fotografii ale fostului suveran.
Varstnici, cei mai multi dintre cei prezenti in fata Palatului, si parinti cu copii au venit sa aduca un omagiu Majestatii Sale Defuncte, iar unii sa aiba o amintire a momentului.
„Pentru aducere aminte, ca nu e in fiecare zi”, s-a fotografiat o femeie cu florile depuse langa potretul regelui Mihai.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro
Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro
Palatul Regal, unde regele Mihai a domnit timp de zece ani, este dominat de o atmosfera sobra.
Toti cei care vor dori sa depuna flori si sa se inchine la catafalcul Majestatii Sale Defuncte vor putea veni la Sala Tronului de la Palatul Regal pana vineri, la ora 22.00.
Sicriul cu trupul neinsufletit al regelui Mihai a fost adus in tara, miercuri, la ora 11.00, cu o aeronava militara care a aterizat pe Aeroportul Henri Coanda, unde a avut loc o slujba religioasa.
De la aeroport, sicriul cu trupul neinsufletit al Majestatii Sale a fost transportat la Castelul Peles, unde a ramas pentru cateva ore, apoi a fost adus la Bucuresti. Va ramane in Sala Tronului de la Palatul Regal pana sambata, ziua in care va avea loc inmormantarea, la noua catedrala Episcopala de la Curtea de Arges.
Presedintele Klaus Iohannis si prim-ministrul Mihai Tudose s-au recules la catafalcul regelui Mihai, la Sinaia, au depus coroane de flori si au scris in cartea de condoleante deschisa la Castelul Peles.
Sicriul cu trupul neinsufletit al Majestatii Sale va fi transportat cu Trenul Regal de la Bucuresti la Curtea de Arges.
La funeraliile regelui Mihai sunt asteptati, sambata, intre altii, regina Sofia a Spaniei, regina Greciei Anne-Marie, printul Charles al Marii Britanii si zeci de reprezentanti ai marilor familii nobiliare europene.
La funeralii este asteptat si regele Filip al Belgiei, al treilea cel mai tanar monarh european in exercitiu, precum si Printul Lorenz al Belgiei, Arhiduce de Austria.
Regele Mihai- care implinise 96 de ani pe 25 octombrie- a incetat din viata pe 5 decembrie, la resedinta sa din Elvetia.
Printr-o hotarare adoptata saptamana trecuta, Guvernul a stabilit doliu national in zilele de 14, 15 si 16 decembrie, in memoria regelui Mihai.