120 de minori au fost loviti anul acesta de masini in Capitala. Ce lectie au primit azi pustii de clasa 0
Lecţie de viaţă primită de puştii de clasa 0 ai unei şcoli din capitală. Micuţii au văzut cu ochii lor ce înseamnă să traversezi fără să te asiguri sau prin loc nepermis. Asta în condiţiile în care, de la începutul anului şi până acum, nu mai puţin de 120 de minori au fost loviţi de maşini. ##VIDEO26701##
Exact ca-n viata reala au trait micutii de clasa 0 aceasta simulare de accident. Cu ochii atintiti spre paramedicii SMURD, copilasii mai ca n-au respirat doar sa afle ce se intampla mai departe.
- "A imobilizat victima, dupa cum vedeti i-au montat un accesoriu numit guler cervical."
-"El n-a fost atent si nici ea n-a fost atenta si au facut accident. Si cine a fost vinovat? Pai… amandoi."
-"Colegii imobilizeaza pacientul, dupa ce, in prealabil, au fost verificate functiile vitale si gatul i-a fost imobilizat cu gulerul cervical."
Absorbiti de exercitiu, pustii au invatat imediat lectia:
-"Ca nu trebuie sa traversezi strada fara sa te asiguri. Si daca traversezi fara sa te asiguri ce se intampla? Te poate lovi o masina."
Asa cum s-a intamplat cu 120 de minori de la inceputul anului si pana acum.
Din fericire, juniorii de astazi sunt pregatiti cand vine vorba de regulile de circulatie.
-"Te uiti stanga-dreapta, de mai multe ori, ca sa vezi ca nu vine o masina si apoi traversezi. Daca este semafor atunci te uiti numai la semafor."
"Cand e rosu si la pietoni si la masini celalalte masini, de pe celalalt sens, trec."
Si nu doar in teorie. Aceasta micuta se opreste inainte sa traverseze.
Priveste cu atentie cateva clipe spre stanga. Soferul unui camion opreste, dar fetita nu isi asuma niciun risc. Abia cand si masina de pe a doua banda incetineste alearga usor spre capatul zebrei. Un exemplu de urmat chiar si pentru adulti, care nu par la fel de interesati de siguranta lor.