2021, declarat anul „Yunus Emre” de către UNESCO. Evenimente dedicate comemorării poetului turc la București și Constanța
Cu ocazia împlinirii a 700 de ani de la trecerea în neființă a poetului turc Yunus Emre, Institutul Yunus Emre a organizat în București și Constanța evenimente dedicate comemorării marelui poetului.
Author: Mircea Pop miercuri 22 septembrie 2021 , 15:15
Cu această ocazie, anul 2021 a fost declarat de UNESCO “Anul lui Yunus Emre”, iar prin decretul Președintelui Republicii Turcia “Anul lui Yunus Emre și al Limbii Turce”.
Cu acest prilej Institutul Yunus Emre, care a desfășurat numeroase evenimente în centrele sale din străinătate, a organizat la Constanța și la București o serie de evenimente din cadrul proiectului “Hai să ne cunoaștem”.
”Activitățile din cadrul proiectului care vizează comemorarea lui Yunus Emre și consolidarea legăturilor noastre culturale și istorice cu arta în țările cu care împărtășim valori comune s-au desfășurat în România, în Constanța
și București”, se arată într-un comunicat de presă al Institutului.
Evenimente speciale la Constanța și București
Evenimentele de la Constanța au debutat cu dansurile folclorice turcești susținute de Ansamblul “Delikanlılar” al Uniunii Democrate Turce din România, iar la București poeziile lui Yunus Emre, care conțin mesaje despre universalitate și umanitate, au fost interpretate de elevii de la International Maarif Schools of Bucharest și de artistul și prezentatorul Institutului Yunus Emre, Mert Talat Dilekçioğlu.
A urmat un moment inedit susținut de actorul de teatru Abdülaziz Öktem. Acesta l-a însuflețit pe Hacivat, unul din personajele principale ale teatrului tradițional turcesc Hacivat-Karagöz.
Cei prezenți au avut ocazia de a descoperi tainele picturii pe apă Ebru. Micii spectatori au realizat picturi pe apă și le-au transpus pe hârtie sau canvas. Copiilor le-au fost oferite și puzzle-uri inspirate din filozofia lui Yunus Emre “4 uși, 40 de macamuri”.
În discursul său, directorul Institutului Yunus Emre București, Mustafa Yıldız a precizat că filosofia lui Yunus Emre, dragostea și toleranța cu care învăluie întreaga lume au fost transmise și promovate în țările prietene cu spectacolele din seria de evenimente „Hai să ne cunoaștem”, ultima parte a acestora desfășurându-se în București, după parcurgerea
a cinci țări balcanice. În același timp acesta și-a exprimat recunoștința față de artiștii care au participat la eveniment și au performat pe scenă.
Evenimentul a fost primit cu mare entuziasm de constănțeni și bucureșteni.