Tragedie în China! 29 de persoane au murit într-un incendiu la un spital din Beijing
Lucrările de construcție au provocat incendiul de la spitalul din Beijing care a ucis 29 de persoane, potrivit autorităților.
Poliția chineză a reținut 12 persoane în urma incendiului dintr-un spital din Beijing care a ucis marți, 18 aprilie 29 de persoane, majoritatea bătrâni internați, unul dintre cele mai mortale incendii din capitala chineză din ultimii ani.
Incendiul care a cuprins o clădire de spitalizare a spitalului Changfeng a fost provocat de lucrările de renovare a interiorului acestuia, unde scânteile provenite din construcție au aprins vopseaua inflamabilă, a declarat miercuri Zhao Yang, un oficial al departamentului de pompieri din Beijing.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Printre victime, 26 erau pacienți internați, cu o vârstă medie de 71 de ani. Cea mai în vârstă victimă avea 88 de ani. O asistentă medicală, un îngrijitor și o familie au murit, de asemenea, în incendiu, potrivit lui Li Zongrong, șeful adjunct al guvernului districtului Fengtai.
În total, 142 de persoane au fost evacuate, inclusiv 71 de pacienți. Începând de miercuri, 39 de răniți erau încă în spital, dintre care trei în stare critică, a declarat Li Ang, director adjunct al Comisiei municipale de sănătate din Beijing.În videoclipurile distribuite marți pe rețelele de socializare, se putea vedea fumul ieșind pe mai multe ferestre ale spitalului, în timp ce oamenii încercau cu disperare să scape din incendiu.
Cel puțin o persoană părea să folosească o frânghie făcută din cearceafuri de pat pentru a coborî de la o fereastră pe o terasă de la un nivel inferior. Alții au fost văzuți fie stând pe unitățile de aer condiționat poziționate în exteriorul clădirii, fie încercând să folosească unitățile pentru a se cățăra de la un nivel la altul. Totodată, o persoană a fost văzută sărind de la un nivel al clădirii pe terasa inferioară.
Incendiul este cel mai ucigător din Beijing din ultimii ani, depășind bilanțul unui incendiu din 2017, care a ucis 19 persoane într-o clădire înghesuită cu două etaje din districtul Daxing, în suburbia sudică a capitalei. Acea tragedie a determinat autoritățile să demoleze o mare parte din clădirile considerate ilegale sau nesigure din cartier și a forțat mii de lucrători migranți să își părăsească locuințele și afacerile.
Nu este clar dacă toți cei care au fost văzuți în afara clădirii au scăpat sau nu din incendiu. Cel puțin două scări sunt văzute sprijinite de clădire, pe fondul eforturilor de salvare. Presa de stat CCTV a relatat că se investighează cauza incendiului.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro