Ambasadorul României la Haga a făcut vizite la companiile din industria de procesare/prelucrare a cărnii din Regatul Ţărilor de Jos, în contextul cazurilor de îmbolnăvire cu COVID-19 apărute în rândul muncitorilor români de la firme de profil.

"Cu această ocazie, reprezentanţii misiunii diplomatice au constatat condiţiile de lucru din cadrul companiilor de profil şi măsurile dispuse de autorităţile competente în vederea prevenirii răspândirii noului coronavirus şi au avut o serie de întâlniri cu autorităţile locale (primarul localităţii şi un reprezentant al Ministerului Muncii, Sănătăţii şi Dialogului Social din landul North Rhine-Westphalia din Olanda), precum şi cu reprezentanţi

ai organizaţiei sindicale reprezentative şi ai mass-media. La discuţii au participat şi lucrători români care şi-au încheiat recent raporturile de muncă cu un angajator olandez din domeniu, iar din relatările acestora a rezultat faptul că există cazuri de nerespectare de către angajator a clauzelor contractuale. Aceste aspecte au fost semnalate autorităţilor olandeze competente, prin grija biroului ataşatului pe probleme de muncă şi sociale din cadrul Ambasadei României la Haga", a transmis, miercuri, MAE.

MAE: 33 de cetăţeni români care lucrează la abatoare din Ţările de Jos, diagnosticaţi cu COVID-19

Totodată, autorităţile olandeze au constituit un grup de lucru inter-instituţional, cu participarea unor experţi din partea Ministerelor Afacerilor Sociale, al Sănătăţii, al Afacerilor Interne, al Ministerul Public, dar şi din alte organizaţii precum Asociaţia Municipalităţilor olandeze, având ca principal scop elaborarea de rapoarte şi îndrumări menite să îmbunătăţească situaţia lucrătorilor mobili, atât pe termen scurt, în contextul pandemiei de COVID-19, cât şi pe termen lung.

Citeste si: Trei oameni și-au pierdut viața într-un accident de proporții

Citeste si: VIDEO| Torturat de tatăl său, în loc să fie iubit. Bebelușul din Galați se luptă să trăiască

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Citeste si: VIDEO| Asfaltează pe ploaie, se opresc pe soare

"Grupul de lucru a subliniat în primele sale recomandări că, întrucât un număr mare de lucrători transfrontalieri îşi desfăşoară activitatea în cadrul centrelor de producţie din Olanda, dar sunt cazaţi în alte state membre ale UE, precum Germania sau Belgia, există nevoia de cooperare între instituţiile locale olandeze şi cele din aceste state. Cooperarea ar trebui să implice, în viziunea Grupului de lucru menţionat, schimbul rapid de informaţii şi inspecţii comune ale autorităţilor de control în relaţiile de muncă din statele vizate. De asemenea, Ambasadorul României la Haga a transmis şi o scrisoare ministrului olandez al Muncii şi Afacerilor Sociale, în care a subliniat importanţa respectării măsurilor de prevenţie de către angajatorii locali. În răspunsul transmis, ministrul olandez al muncii a accentuat, la rândul său, faptul că, printre măsurile luate de autorităţile locale de sănătate din Olanda au fost şi stabilirea de contacte cu autorităţile locale din statele vecine", a arătat MAE.

În plus, întrucât o parte din cetăţenii români care lucrează la abatoarele unei companii din industria de procesare/prelucrare a cărnii situate pe teritoriul Regatului Ţărilor de Jos, în imediata vecinătate a graniţei cu Republica Federală Germania, locuiesc în localitatea Emmerich am Rhein din Germania (671 de cetăţeni români), printre aceştia numărându-se 33 de persoane confirmate pozitiv cu COVID-19, consulul general al României la Bonn s-a deplasat în localitatea menţionată.

"Din discuţiile purtate cu reprezentantul primăriei oraşului Emmerich am Rhein, a reieşit că starea de sănătate a cetăţenilor români infectaţi cu COVID-19 este bună, nefiind necesară spitalizarea. Toate persoanele s-au infectat la locul de muncă sau intrând în contact cu lucrători infectaţi. În dialogul cu partea română, autorităţile germane au subliniat că problematica generată de desfăşurarea activităţilor profesionale în statul olandez şi reşedinţa în Republica Federală Germania limitează competenţele de intervenţie ale autorităţilor locale germane, care şi-au manifestat însă disponibilitatea de a colabora cu autorităţile olandeze pentru identificarea unor soluţii în gestionarea situaţiei muncitorilor transfrontalieri", a pecizat MAE.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Citeste si: Chanel- inovație în lumea modei! Au avut loc primele defilări în mediul on-line

În acelaşi timp, pentru a veni în întâmpinarea lucrătorilor români în Regatul Ţărilor de Jos, Ministerul olandez al Afacerilor Sociale (SZW) a publicat recent un material informativ în limba română, cu privire la măsurile de protecţie de care angajatorii şi angajaţii trebuie să ţină cont pentru evitarea răspândirii virsului Sars-Cov2. Documentul, care pune la dispoziţie inclusiv date de contact utile ale autorităţilor precum şi modalităţile de sesizare a neregulilor, poate fi consultat aici: https://www.rijksoverheid.nl/binaries/rijksoverheid/documenten/publicaties/2020/06/02/veilig-wonen-en-werken-in-nederland-roem/RO_Infographic_VeiligWonenEnWerken_RO_DEF.pdf


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si