Peste 47 de tone de deşeuri din diferite materiale au fost oprite, la intrarea în ţară, de poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Giurgiu şi comisari ai Gărzii de Mediu Giurgiu şi Teleorman, în urma unor controale.

Deșeurile proveneau din Bulgaria, cu destinația Italia

"Existând suspiciuni cu privire la legalitatea acestui transport, colegii noştri au solicitat sprijin autorizat comisarilor din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu.

– Comisariatul Judeţean Giurgiu. În urma analizării actelor care au fost prezentate la control, s-a dispus nepermiterea accesului pe teritoriul României, pentru deşeurile sus-menţionate, întrucât documentaţia era incompletă", a precizat Poliţia de Frontieră.

Citeste si: Motivul pentru care Moscova interzice ieșirea din case a pensionarilor timp de 4 luni

Cele 47 de tone de deșeuri au fost oprite în România

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Turnu Măgurele, alături de comisari din cadrul Gărzii de Mediu Teleorman, au descoperit, în urma unui control făcut la un camion, 24.270 kilograme deşeuri mase plastice, pentru care şoferul, cetăţean român în vârstă de 30 de ani, nu a putut prezenta documente de transfer conform prevederile legale în vigoare. Deşeurile erau încărcate din Grecia şi ar fi trebuit să ajungă pe teritoriul ţării noastre, conform news.ro

Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Citeste si: VIDEO| Profesor din Călărași, reținut după ce a abuzat o minoră de 15 ani și a obligat-o să se prostitueze


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si