Dezvoltarea fiecărei ramuri a medicinei a presupus o muncă asiduă din partea mai multor savanți, uneori, chiar în timpuri diferite. În ciuda faptului că la începuturile medicinei, tehnologia nu era atât de avansată, descoperirile care au fost făcute atunci au schimbat lumea. Astăzi, se continuă cercetările în domeniul medicinei și poți avea acces foarte ușor la cărți de medicină pe care le poți studia dacă dorești să profesezi în acest domeniu, sau poți alege cărți care să te învețe cum să duci o viață mai sănătoasă.

Dacă dorești să descoperi noțiunile de bază ale unei ramuri din medicină ori dacă vrei să studiezi mai aprofundat una dintre specialitățile acestei științe, la Târgul Cărții vei putea găsi cărți potrivite atât pentru cei curioși, cât și pentru profesioniștii din acest domeniu. Sănătatea omului a fost un subiect care a prezentat o prioritate de-a lungul istoriei, iar printre cele mai importante descoperiri făcute în medicină, putem enumera:

1. Penicilina

Medicina modernă a atins punctul culminant în anul 1928 când Alexander Fleming a descoperit întâmplător o substanță capabilă să distrugă bacteriile ce produceau infecții în organismul uman, substanță cunoscută astăzi sub denumirea de penicilină, iar aceasta este practic una dintre cele mai mari descoperiri ale omenirii. Pentru a produce un antibiotic din penicilină, după ce a realizat singur mai multe teste în laborator, Alexander Fleming a avut nevoie de sprijinul altor trei oameni de știință: Howard Florey, Ernst Boris Chain și Norman Heatley, care împreună au izolat și preparat în stare pură și

concentrată, penicilina. În 1945 a fost demarată producția în serie a acestui antibiotic în Statele Unite și, tot în acest an, Fleming și colaboratorii săi au obținut Premiul Nobel pentru această descoperire.

2. Insulina

Subiectul referitor la adevăratul inventator al insulinei este unul foarte controversat întrucât în anul 1921 medicul român Nicolae Păulescu a publicat mai multe rezultate privind studiile sale despre acțiunea extractului pancreatic în cazurile de diabet.

În același an, la opt luni diferență, câțiva cercetători de la Universitatea din Toronto anunțau că au reușit să izoleze substanța pe care au denumit-o insulină și să o aplice oamenilor suferinzi de diabet. Aceștia au descoperit aceeași substanță identificată și de Nicolae Păulescu, pe care medicul român a numit-o însă pancreanină. Cercetătorii canadieni au negat influența rezultatelor la care ajunsese medicul român. În anul 1922, Frederick Banting și Charles Bent aveau să primească Premiul Nobel pentru această invenție.

3. Razele X

Analizele medicale nu ar mai fi fost cele pe care le cunoaștem astăzi fără descoperirea făcută de fizicianul german Wilhelm Conrad Rontgen care, în anul 1885, în timpul unui banal experiment de laborator, a bombardat un corp metalic cu electrozi rapizi și a constatat că acesta emitea radiații foarte penetrante. Acesta a intuit potențialul micului său experiment și a aplicat razele X, denumindu-le în acest fel întrucât nu cunoștea natura acestora, pe mâna soției sale, iar rezultatul a fost unul uimitor: a rezultat o radiografie în care se vedeau doar oasele. În Germania aceste raze mai sunt cunoscute și sub denumirea de Raze Rontgen și tehnologia este folosită de spitale și clinici din întreaga lume, ele fiind o descoperire revoluționară.

4. Descoperirea ADN-ului

Acidul dezoxiribonucleic, prescurtat ADN, este o substanță care se găsește în fiecare celulă vie a organismelor, aceasta fiind esențială pentru identitatea fiecărui individ. ADN-ul poate fi folosit, spre exemplu, pentru identificarea părinților biologici ai unui copil, ori pentru recunoașterea unui infractor.

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

În anul 1953, americanul James D. Watson și britanicul Francis Crick au descoperit pentru prima oară structura de spirală dublă a ADN-ului, însă la acea vreme existau mai multe echipe de cercetători care lucrau la identificarea aceleiași substanțe. Codul genetic al oamenilor stabilește inclusiv anumite vulnerabilități, și un lucru mai puțin cunoscut de către public este acela că ADN-ul are înscrise în el, inclusiv detalii despre lungimea vieții noastre. Tot ADN-ul este responsabil pentru îmbătrânirea noastră prin faptul că acesta se degradează în timp.

5. Anestezia

În lumea medicală, anestezia a reprezentant, probabil, o descoperire revoluționară. Intervențiile chirurgicale precum și alte tipuri de procedee medicale al căror scop este acela de a salva vieți, nu ar fi putut fi realizate fără ca pacientul să fie anesteziat. Istoria acestei proceduri este una foarte controversată, primele sale forme existând încă din secolul al XV-lea.

Anestezia este metoda prin care se împiedică temporar percepția durerii. Există mai multe tipuri de anestezie: generală, locală și regională.

Aceste cinci descoperiri sunt considerate cele mai importante din istoria medicinei, întrucât acestea au contribuit semnificativ la eradicarea unor boli sau la identificarea unui tratament pentru alte afecțiuni.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si