In articol:
- Pantaloni scurti din jeans si maiou cu aplicatii
- Pantaloni palazzo si tricou simplu din bumbac
- Salopeta lunga si sandale fara toc
- Rochie alba si papuci neon
- Fusta vaporoasa si top cu imprimeu
- Camasa alba si fusta cu imprimeu floral
Indiferent daca esti invitata in oras, te plimbi pe faleza sau mergi in parc, ai nevoie de o tinuta cool si confortabila, care sa te puna in evidenta.
Daca intrebarea de pe buzele tale, intr-o dimineata de sambata, este „Eu cu ce ma imbrac azi?“, iti venim in ajutor! Descopera cele mai inspirate tinute de weekend pentru sezonul cald, din articolul de mai jos!
Pantaloni scurti din jeans si maiou cu aplicatii
Vara este anotimpul potrivit pentru perechile de pantaloni scurti lasate deoparte, in sezonul rece. Vrei sa compui o tinuta rapid, perfecta pentru o iesire in oras? Alege pantalonii scurti din jeans, pe care sa-i asortezi cu un maiou in nuante deschise, cu aplicatii. Fie ca vorbim despre margele sau paiete, un maiou deosebit din bumbac se potriveste in acest ansamblu stilistic.
Pantaloni palazzo si tricou simplu din bumbac
La moda pe timpul verii sunt si pantalonii cu o croiala supradimensionata, precum modelele Palazzo sau culottes, care pot inlocui cu succes o pereche de jeansi.
Citeste si: Pensiile românilor se indexează de la 1 ianuarie 2025! Cum poți vedea dacă ți se majorează pensia- kanald.ro
Accesorizarea poate incepe cu bijuteriile minimaliste si o palarie din paie, folositoare cand petreci multe ore in aer liber.
Salopeta lunga si sandale fara toc
Piesele dintr-o singura bucata sunt la fel de potrivite pentru o tinuta comoda de vara. Poti opta pentru o salopeta cu pantaloni lungi, din voal, care iti permite o libertate de miscare. Daca esti mica de inaltime, poarta o salopeta cu dungi verticale sau un model in nuante uni, pentru ca-ti alungeste, vizual, picioarele.
Pe timpul zilei, salopeta arata excelent alaturi de o pereche de sandale fara toc sau cu o pereche de papuci. Mergi la un eveniment seara? Schimba incaltamintea si poarta sandale cu toc, un clutch statement si o coafura lejera. Esti gata de party!!
Rochie alba si papuci neon
Ai nevoie de o tinuta boema, pe care s-o porti la mare sau la o simpla iesire in oras? Din fericire, gasesti rochii albe in toate formele si materialele, vara fiind indicate inul si bumbacul. Lasa-te dusa de val si imbraca o rochie alba, lunga si vaporoasa, in care te vei simti minunat.
Adauga incaltaminte neon, fie ca vorbim despre papuci sau balerini, care pot deveni punctul central al tinutei. Bijuteriile statement iti completeaza perfect outfitul, alaturi de o pereche de ochelari supradimensionati.
Fusta vaporoasa si top cu imprimeu
Pentru o seara petrecuta in oras, la o terasa, fusta vaporoasa din satin sau in reprezinta alegerea optima! Acest ansamblu poate fi accesorizat cu un top cu imprimeu, astfel incat sa obtii o tinuta cool pentru acest eveniment. Nu vei avea nevoie de prea multe accesorii- sandalele cu platforma si bratarile mari, din lemn, vor completa totul impecabil.
Camasa alba si fusta cu imprimeu floral
Din garderoba de vara nu trebuie sa-ti lipseasca o camasa alba, care te salveaza atunci cand nu stii cu ce sa te imbraci. Aceasta piesa este perfecta pentru o tinuta feminina, mai ales ca poate fi purtata si peste un costum de baie. Camasa alba merge, la fix, si cu jeansi cu talie inalta sau cu o fusta cu imprimeu floral, pentru un plus de eleganta.
Citeste si: Anul 2025 anunță primirea de noi vouchere! Care sunt persoanele care pot beneficia de ele- kfetele.ro
Inspira-te din cele mai potrivite tinute pentru vara si alege articolele care te reprezinta!