In articol:
Viața s-a încheiat brusc și brutal pentru un bărbat. Aflat pe peronul gării din Cluj, bărbatul a încercat să se urce într-un tren aflat în mișcare. Din păcate, gestul i-a fost fatal.
A murit în gară, încercând să se urce în trenul aflat în mișcare
Accidentul îngrozitor s-a petrecut în gara din Cluj, în după-amiza zilei de 28 august. Un bărbat în vârstă de 46 de ani și-a pierdut viața într-un mod tragic.
Potrivit informațiilor transmise de autorități, bărbatul și-a pierdut viața în timp ce încerca să se urce într-un tren care se afla în mișcare.
Polițiștii fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
Ce au transmis autoritățile
"La data de 28 august a.c., în jurul orei 15:20, polițiștii Postului de Poliție Transporturi Feroviare Cluj-Napoca au fost sesizați cu privire la un accident produs pe un peron al stației din Cluj-Napoca.
Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că, un bărbat, de 46 de ani, ar fi încercat să se urce în trenul care circula pe relația Cluj-Napoca – Bistrița Nord, în timp ce garnitura feroviară se afla în mișcare.
Din nefericire, personalul medical prezent la fața locului a constatat decesul acestuia.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul infracțiunii de ucidere din culpă", se arată în comunicatul transmis de IPJ Cluj.