Doi adulți și doi copii sunt încă dispăruți după ce barca în care se aflau s-a răsturnat, duminică seară, în râul Timiș.
Iulia Dumitrașcu, corespondent Kanal D, ne aduce mai multe informații:
”Căutările celor patru persoane dispărute, doi adulți și doi copii, nu au încetat vreo clipă. Aseară, după retragerea scafandrilor, în această zonă au rămas trei echipe de pompieri de la ISU Timiș și de la ISU Arad și au continuat căutările la suprafață.
La operațiune participă doar din cadrul ISU Timiș, 17 pompieri, sunt folosite 7 bărci, mai multe autospeciale. Pe cealaltă parte intervin 13 militari cu 4 bărci de la ISU Arad. Din ultimele informații, barcagiul va fi cercetat în libertate pentru ucidere din culpă.”, transmite Iulia Dumitrașcu, corespondent Kanal D.