Femeia era directoarea unei grădiniţe din Sectorul 2. La începutul acestui an, individul a urmărit-o pe femeie şi a atacat-o chiar în grădiniţă, în timp ce în sălile de clase se aflau copii. Bărbatul avea ordin de restricţie împotriva soţiei cu care se afla în divorţ, dar acesta nu l-a oprit să comită oribila faptă.
Din păcate femeia a murit la câteva ore de la atac, la Spitalul de Urgenţă Floreasca.
Bărbatul care şi-a înjunghiat soţia într-o grădiniţă din Bucureşti a fost condamnat de magistraţii Tribunalului Bucureşti la pedeapsa detenţiunii pe viaţă. Decizia din 29 noiembrie nu este însă definitivă, şi poate fi atacată la Curtea de Apel Bucureşti. „În baza art. 188 alin. 1 – art. 189 alin. 1 lit. a Cod penal cu aplicarea art. 199 alin. 1 Cod penal condamnă inculpatul BOTAN MARIUS-CRISTIAN, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat comis asupra unui membru de familie, la pedeapsa detenţiunii pe viaţă”, se arată în minuta deciziei Tribunalului Bucureşti, din 29 noiembrie 2018, potrivit Mediafax.
Nicoleta Botan, în vârstă de 38 de ani, a fost înjunghiată mortal într-o grădiniţă privată din Sectorul 2 al Capitalei, în ianuarie 2018. Agresorul avea ordin de restricţie din noiembrie 2017. Bărbatul fusese evacuat din casă şi nu avea dreptul să se apropie la o distanţă mai mare de 200 de metri atât faţă de fosta soţie, cât şi faţă de cei doi copii ai lor. Venit în biroul soţiei de la grădiniţă, i-a cerut acesteia să nu divorţeze şi, pentru că Nicoleta a refuzat să îl asculte, a înjunghiat-o.