A fost semnat Planul Naţional Cadru de Acţiune, care prevede asigurarea siguranței în școlile din România
Planul Național Cadru de Acțiune a fost semnat astăzi, de mai mulți miniștri. Prin semnarea acestuia, se asigură măsurile necesare creșterii nivelului de siguranță din școlile din România.
Author: Elena Tasca marți 05 septembrie 2023 , 16:59
Astăzi a fost semnat Planul Național Cadru de Acțiune. Acest plan are ca scop siguranța din școlile din România, acoperind mai multe domenii, printre care prevenirea consumului de droguri. Planul Național Cadru de Acțiune a fost semnat de mai mulți miniștri.
Semnat de mai mulți miniștri
Planul Național Cadru de Acțiune a fost semnat la sediul Ministerului Afacerilor de Interne. Planul a fost semnat de mai mulți miniștri, printre care ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, ministrul Educației, Ligia Deca, ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Adrian-Ioan Veștea, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Natalia
– Elena Intotero, ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura-Oprescu, ministrul Culturii, Raluca Turcan, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila și doamna Lavinia Arnăutu, reprezentant al Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.
Potrivit comunicatului transmis de Ministerul Afacerilor Interne, Planul Național Cadru de Acțiune a fost realizat în urma unor cercetări efectuate în ultimele zile, iar principalul scop este creșterea nivelului de siguranță din școlile din România.
"Planul are ca scop creșterea siguranței elevilor și cadrelor didactice din unitățile de învățământ, la nivel național și este rezultatul consultărilor dintre echipele tehnice ale instituțiilor semnatare, cu atribuții în domeniu, derulate
în perioada 30 august – 5 septembrie 2023", a transmis MAI.
Planul Național Cadru de Acțiune presupune creșterea siguranței elevilor, dar și a cadrelor didactice, din școlile din România. Acest plan se axează pe creșterea gradului de siguranță școlară, prevenirea și combaterea traficului și consumului de substanțe psihoactive în rândul elevilor, prevenirea cazurilor de bullying și reducerea riscului de expunere a elevilor la infracțiuni, în special a celor comise cu violență.
"Continuăm aplicarea deciziilor anunțate săptămâna trecută, astăzi a fost semnat planul pentru creșterea siguranței în școli, o atenție specială fiind acordată combaterii consumului de droguri în școli și fenomenului de bullying și violență. Sunt realități care până acum nu au fost abordate structurat. Am luat inițiativa cooptării mai multor ministere în acest efort, educație, sănătate, muncă, familie, cultură, dezvoltare, precum și a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, pentru că numai combinând integrat competențele putem aborda cu succes acest plan.
Este un document comprehensiv, structurat pe mai multe direcții, care indică responsabilități clare pentru fiecare instituție", a declarat Cătălin Predoiu.
În acest comunicat se transmite și că fiecare minister va acționa în vederea aplicării măsurilor necesare pentru respectarea Planului Național Cadru de Acțiune.
"Măsurile adoptate vor fi aplicate în colaborare de toate instituțiile semnatare, fiecare pe domeniul său de competență, pentru a crește eficiența acțiunilor, un rol important fiind atribuit și autorităților locale.
Ca element de noutate, la nivelul fiecărei unități de învățământ preuniversitar se vor constitui grupuri de acțiune, cu specialiști ai instituțiilor semnatare, în domeniile droguri, violență, bullying, la care vor participa cadre didactice și reprezentanți ai asociațiilor de elevi și părinți", se mai precizează în comunicatul transmis de MAI.