La Iași a început oficial pelerinajul Sfintei Cuvioase Parascheva. Slujba care a avut loc în această dimineață s-a încheiat prin așezarea raclei cu moaștele Sfintei pe un baldachin cu flori. Credincioșii ajunși la Iași spun că au venit să se roage pentru sănătate, pentru cei dragi, dar și pentru liniște.

Oamenii au participat la o slujbă impresionantă

Primii care s-au rugat la moaștele Sfintei au fost chiar preoții care au cărat pe umeri racla înconjurând Catedrala, apoi până la bulevard. Credincioșii prezenți astăzi la Iași au participat la o slujbă extraordinară. Unii dintre ei s-au înghesuit pentru a putea fi mai aproape de raclă, pentru a atinge racla cu diverse obiecte pe care le vor duce apoi celor dragi acasă.

O parte dintre credincioși așteaptă de ieri. Pentru ei a fost o noapte lungă, dar spun că nu au simțit frigul. Sunt credincioși din toate colțurile țării care au mers la Iași, unii au venit chiar din străinătate. În acest moment, la Iași sunt peste 10.000 de persoane care așteaptă să le vină rândul ca să se închine la Sfânta Cuvioasă Parascheva. 

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Citeste si: Rugăciune către Sf. Cuvioasă Parascheva: Face minuni pentru sănătate

Din cauza restricțiilor care au fost impuse în ultimii doi ani, unii credincioși nu au mai venit în luna octombrie pentru a se ruga la moaștele Cuvioasei.

Acum au ocazia să stea la racla Sfintei până sâmbăta viitoare, când pelerinajul se va încheia. 

Credincioșii care doresc să meargă în acest an la Iași trebuie să știe că restricțiile sunt mai puține de această dată. Din acest motiv, autoritățile au anunțat că se așteaptă la un număr de 30.000 de pelerini.

Pelerinaj la Sf. Parascheva

Pe 14 octombrie, în ziua cinstirii Sfintei Parascheva slujba va fi oficiată pe un podium care va fi situat pe Bulevardul Ştefan cel Mare şi Sfânt, în dreptul altarului Catedralei Mitropolitane.  

Primăria Iași urmărește ca evenimentul cinstirii Sfintei Cuvioase Parascheva să revină la amploarea pe care o avea înainte de începutul pandemiei de COVID-19. Bugetul alocat de primărie pentru sărbătoarea din acest an este de 1,2 milioane de lei. 

Citeste si: VIDEO| Ultimele pregătiri pentru pelerinajul de la Sfânta Parascheva


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si