In articol:
Viața s-a încheiat brusc pentru Ștefan, un tânăr de 16 ani. Adolescentul a mers la scăldat, pentru prima dată, alături de prietenii lui. Din păcate, tânărul s-a înecat. Oamenii din jur au preferat să îl privească, de teama de a nu muri.
Prietenul lui Ștefan face mărturii șocante, de la momentul tragediei. Acesta a încercat să îl ajute, dar a fost în zadar.
A murit înecat, sub privirile oamenilor. "Mai bine să moară el decât să moară ei"
Tragedia a avut loc în comuna Iordăcheanu, din județul Prahova. Ștefan se afla la scăldat cu prietenii lui, într-o groapă de aproximativ de doi metri, săpată de angajații unei balastiere din zonă.
Pentru adolescentul de 16 ar fi fost prima dată când se afla la scăldat.
Unul dintre prietenii care a încercat să îl salveze pe Ștefan face mărturii șocante. Acesta a mărturisit că s-a temut să sară după prietenul său, dar a făcutr-o fără a mai sta pe gânduri.
Am ajuns aici şi era deja băiatul în apă, se vedea la fund, eu eram cu prietenul meu şi am sărit după el în apă şi l-am tras, că altceva n-am ştiut ce să fac, de frică. Prima dată mi-a fost frică să sar, că am zis că poate mă înec şi eu, dar am sărit fără să mă mai gândesc,
La fața locului au ajuns imediat autoritățile. Echipajul medical l-a transportat de urgență la spital pe tânăr. Din păcate, Ștefan s-a stins din viață.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Tragedia ar fi putut fi evitată. Lângă zona nefericitului incident s-ar fi aflat mai mulți muncitori. Prietenii lui Ștefan le-ar fi cerut să intervină pentru a-l salva, dar aceștia au refuzat să îi ajute.
Cel mai grav este faptul că persoanele care escavau aici n-au fost în stare. Au spus că mai bine să moară el decât să moară ei. Era o maşină aici, lucrau muncitorii şi l-au văzut pe copil că se îneacă şi au zis mai bine să se înece el decât să se înece ei, a mărturisit un prieten.