A murit interpreta de muzică populară Camelia Argint
Interpreta de muzică populară şi profesoară de canto la Şcoala Populară de Artă din Târgu-Jiu, Camelia Argint, a murit la vârsta de 54 de ani, după ce ar fi suferit un infarct.
La locuința artistei din Târgu-Jiu a ajuns, în noaptea de sâmbătă spre duminică, şi un echipaj de la Ambulanţa Gorj, dar cadrele medicale nu au putut decât să constate decesul Interpretei de muzică populară Camelia Argint.
„Într-adevăr, s-a intervenit cu un echipaj cu medic, medicii au făcut resuscitare la fața locului, dar a fost tardiv și nu s-a mai putut face nimic. Așa credem, că a fost infarct miocardic.
Apropiații cântăreței susțin că aceasta ar fi fost răcită în urmă cu câteva săptămâni.
În noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 2.00 și-ar fi anunțat soțul ca nu se simte bine și ar fi luat o pastilă împotriva răcelii, iar în timp ce se afla în baie i s-ar fi făcut rău. Bărbatul a reușit să o conducă în hol, unde ar fi găsit-o și echipajul de la Ambulanță.
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Citeste si: Familia a permis tuturor să o vadă pentru ultima dată pe Gabi Rîpan, tânăra moartă în accidentul de la Cluj
Poliția a deschis o anchetă în acest caz, pentru moarte suspectă.
Zeci de mesaje au fost publicate de artiștii din județul Gorj pe pagina de Facebook a Cameliei Argint.
„Camiiiii, sunt la tine acasă și tu lipsești...
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Citeste si: Detaliul sfâșietor care a făcut pe toată lumea să plângă la înmormântarea Gabrielei Rîpan
"Astăzi am aflat cea mai cumplită veste. M-ați învățat ce înseamnă muzica timp de trei ani. Ați fost prezentă și ne-ați făcut cei mai fericiți la cel mai frumos eveniment din viața noastră. Mi-ați promis că o să ne vedem la botez, iar astăzi am auzit că veți cânta printre îngeri, nu pot să cred că nu mai sunteți printre noi și nu o să vă mai văd niciodată. Odihnă veșnică, draga mea doamnă profesoară Carmen-Camelia Argint", este mesajul postat de o fostă elevă a profesoarei de canto de la Școala Populară de Artă din Târgu-Jiu.
Camelia Argint a fost profesoară de canto la Şcoala Populară de Artă Târgu-Jiu în ultimii 15 ani, perioadă în care a lansat sute de tineri talentaţi, informeaza Mediafax.ro.