A murit Niki Lauda. Povestea impresionantă de viață
Niki Lauda a decedat, dar povestea vieţii lui şi cea a carierei sale vor dăinui veşnic.
Accidente, operaţii, transplanturi, reveniri spectaculoase şi o frumoasă proveste de dragoste, toate acestea sunt parte din legenda Niki Lauda, un pilot de succes şi un priceput manager, care lasă în urmă amintiri de neuitat, scrie News.
Lauda s-a născut la Viena, la 22 februarie 1949 şi a îmbăţişat cariera în sporturile cu motor împotriva voinţei familiei lui. Pilotul austriac a debutat în Formula 1 cu echipa March, în 1971, apoi a trecut la British Racing Motors, în 1973.
În 1975, Lauda a cucerit primul său titlu mondial, cu Ferrari, urmat de un al doilea, în 1977. În 1976, Niki Lauda a suferit un grav accident. La Nurburgring a ieşit de pe pistă, a lovit zidul de protecţie, iar monopostul său a luat foc. A fost scos cu dificultate din maşina care ardea ca o torţă şi a fost dus la spital, unde preotul i-a citit ultimele rugăciuni.
"A fost atât de supărat de incidentul cu preotul, încât am pus şi mai mult efort să nu mor", avea să-şi amintească austriacul la câteva decenii după accident.
După 40 de zile de la cursa din Germania, Lauda era din nou în cockpit, realizând probabil cea mai spectaculoasă revenire din lumea sportului.
Însă accidentul din 76 i-a marcat viaţa definitiv, după ce focul i-a ars faţa, iar fumul i-a afectat plămânii.Deşi a ratat două curse, Niki Lauda a luptat în sezonul 1976 pentru titlul mondial, pe care l-a pierdut la numai un punct de rivalul său James Hunt de la McLaren. Această rivalitate istorică a fost ecranizată în 2013, în filmul Rush.
Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro
Din 1978, Lauda a trecut la Brabham, echipă condusă atunci de Bernie Ecclestone, cel care avea să-i dea Formulei 1 grandoare şi strălucire. Fără rezultate notabile, austriacul a decis să se retragă la finalul sezonului 1979.
El a revenit în Marele Circ în 1982, la McLaren, echipă cu care a câştigat al treilea său titlu mondial în 1984, la numai 0,5 puncte avantaj faţă de coechipierul său Alain Prost.
Niki Lauda s-a retras definitiv de pe pistele de Formula 1 în 1985, după 25 de curse câştigate.
Lauda a rămas aproape de Marele Circ, devenind consultant la Ferrari în anii 90 şi conducător al echipei Jaguar, în 2001 şi 2002. Revenirea constructorului Mercedes în Formula 1 a însemnat o nouă apariţie în prim-planul acestui sport pentru Lauda, numit în 2012 preşedinte non-executiv. Mulţi pun succesul de azi al Mercedes, câştigătoare a cinci titluri consecutive pe seama lui Niki Lauda, cel care a insistat şi reuşit să-l aducă la echipă pe piltul britanic Lewis Hamilton.
În paralel, după retragerea din activitatea competiţională, Lauda a fost un reputat om de afaceri.
În 1985, el a fondat Lauda Air, companie pe care a vândut-o în 1999 operatorului Austrian Airlines. În 2003, a fondat o altă companie aeriană, Niki, care a intrat într-un parteneriat cu Air Berlin. După falimentul acesteia din urmă, în 2017, Lauda a continuat să-şi administreze compania, sub numele de Lauda Motion.Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Lauda are doi copii din căsătoria cu Marlene Knaus, de care a divorţat în 1991. Fostul pilot mai are un băiat dintr-o relaţie extraconjugală. În 2008, el s-a căsătorit cu Birgit Wetzinger, însoţitoare de zbor la compania sa. Când avea 26 de ani, Brigit i-a donat, în 2005, un rinichi viitorului ei soţ, după ce rinichiul primit în 1997 de la fratele său nu a mai funcţionat.
"L-am rugat pe fiul meu Lucas să facă un test pentru donarea unui rinichi, dar nu s-a potrivit. Brigit a spus atunci că va face ea testul şi am întrebat-o <de ce ai face asta?> <Pentru că vreau.> I-am spus că nu o să facă niciodată testul pentru că sunt bolnav şi pentru că ne cunoaştem doar de opt luni. L-a făcut şi s-a potrivit. Timp de trei luni mi-a lăsat aceeaşi impresie: <Am făcut-o pentru tine, pentru că te iubesc>. Nu i-a fost frică şi nu a pus nicio întrebare, doar a spus că o va face", şi-a amintit ulterior fostul mare pilot
În septembrie 2009, Brigit a născut gemeni, băiat şi faţă.
Niki Lauda a suferit la 2 august 2018 un transplant de plămâni în ţara asa natală, Austria, şi după nouă luni a murit la vârsta de 70 de ani. Lauda „a murit liniştit” luni, a informat familia sa.