A murit unul dintre cei doi bărbați transferați la un spital din Germania, în urma incendiului de la Rafinăria Petromidia
A decedat unul din cei doi muncitori transferați de urgență în Germania, în urmă incidentului din cadrul rafinăriei Petromidia. Anunțul a fost făcut de colegii săi.
A murit unul dintre bărbații transferați în străinatate, în urma incendiului de la rafinăria Petromidia. Medicii au transmis că starea generală a pacientului a fost una stabilă pe tot parcursul internării, transferului și a tratamentelor de specialitate.
Pe data de 2 iulie 2021, o explozie urmată de un incendiu a avut loc la Rafinăria de la Petromidia. Atunci un bărbat a murit, iar alți cinci au fost răniți.
Două dintre victime au suferit arsuri. Ele au fost transportate la Bucureşti, iar după câteva zile au fost transferate la o clinică de specialitate din Germania. Acum unul dintre bărbați a murit.
„Cu adânc regret, vă anunţăm că în cursul zilei, unul din cei doi colegi transferaţi de urgenţă în Germania, în urmă incidentului din cadrul rafinăriei Petromidia, şi-a pierdut viaţa. Starea generală a pacientului a fost una stabilă pe tot parcursul internării, transferului şi a tratamentelor de specialitate. Gândurile şi toată susţinerea noastră merg către familia colegului decedat. Al doilea coleg spitalizat în Germania este în acest moment stabil şi răspunde la tratament”, a
anunţat KMG International.