Potrivit poliției, au fost implicate nu mai puțin de patru autoturisme, iar patru persoane au roămas încarcerate în mașini.
Șoferul care a produs accidentul se afla în stare de ebrietate și făcea live pe Facebook în timp ce conducea cu peste 120 de km/h.
Acesta se deplasa înspre strada Sucevei, a izbit mașina care circula în fața sa, pe aceeași direcție, regulamentar, proiectându-l într-un al treilea autoturism, care se deplasa din sens opus.
La fața locului s-au deplasat două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri din Botoșani, cu o autospecială de descarcerare și două ambulanțe SMURD, dintre care una de Terapie Intensivă Mobilă, precum și patru echipaje ale Serviciului Județean de Ambulanță. Victimele au fost transportate spre Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean „Mavromati”. Un tânăr se afla în stare critică la momentul preluării.
Momentul accidentului a fost filmat chiar de șoferul vinovat: