In articol:
Un accident rutier a avut loc luni, în jurul prânzului, pe DN 67, în apropiere de Râmnicu Vâlcea. Opt persoane au fost evaluate de către salvatori, iar mai multe echipaje au ajuns la fața locului.
Citește și: Accident surprins de camerele video
„Pompierii militari din cadrul ISU Vâlcea au fost solicitați în urmă cu puțin timp, prin apel la 112, pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor și de prim ajutor, în urma producerii unui accident rutier în comuna Mihăești, sat Bârsești”.
Autoritățile au transmis informații de la locul accidentului.
„În accident au fost implicate două autoturisme, în care se aflau opt persoane. Nu au fost victime încarcerate. Toate cele opt persoane implicate în accident au fost evaluate medical la locul evenimentului rutier. Trei minori, conștienți și stabili, au fost transportați la Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean Vâlcea, dintre care unul de ambulanța SMURD Vâlcea și alți doi cu ambulanțele SAJ”, a
Citește și: O autostradă s-a prăbușit după ce o cisternă a luat foc
Un șofer de 22 de ani a accidentat un pieton care traversa neregulamentar. Acesta a părăsit locul accidentului
Grav accident rutier la Brăila. Un șofer de 22 de ani a accidentat un pieton care traversa neregulamentar.
Citește și: Tânăr de 21 de ani, cunoscut lăutar din Argeş, mort după ce a intrat cu maşina într-un copac
Un accident rutier a avut loc în Brăila. Un tânăr de 22 de ani, aflat la volanul unui autoturism a accidentat un pieton care traversa neregulamentar. Victima a încercat să traverseze strada printr-un loc nepermis. Bărbatul a fost transportat la spital. Șoferul s-a ales cu dosar penal, după ce a plecat de la locul accidentului. Poliţiştii au deschis acum un dosar penal pentru pentru fugă de la locul accidentului, dar şi pentru loviri sau alte violenţe.
Citește și: Un bărbat cu alcoolemie mare a fost lovit pe o trecere de pietoni de o Ambulanță