Accident cu șapte persoane implicate. Una dintre ele a rămas încarcerată
Un accident cu șapte persoane implicate, dintre care și doi minori, a avut loc marți în localitatea Făget, pe drumul naţional DN 68A. O persoană a rămas încarcerată.
„ În accident au fost implicate două autoturisme în care se aflau şapte persoane, dintre care doi minori şi cinci adulţi.
În urma impactului, o persoană a rămas blocată într-un autoturism şi a fost extrasă în stare de inconştienţă, dar cu semne vitale, iar celelalte persoane implicate în accident au primit îngrijiri medicale la faţa locului ”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Timiş, Elena Megherea.
Citește și: Un tânăr de 18 ani a fost omorât cu o lovitură de pumn
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
La locul incidentului au intervenit o autospecială de stingere cu modul de descarcerare (A2003) şi o ambulanţă SMURD tip B din cadrul Staţiei de Pompieri Făget, cu un efectiv de şase subofiţeri, o autospecială de transport personal şi victime multiple ATPVM din cadrul Detaşamentului de Pompieri Lugoj cu trei subofiţeri, două elicoptere SMURD de la Arad şi Caransebeş şi două ambulanţe SAJ.
Un accident rutier grav a avut loc la Cluj, pe A3. Este vorba despre 11 autovehicule și șase persoane rănite.
Citește și: Pericol de BLACKOUT de luna viitoare. Cum vom trece peste perioada rece
Un accident în care au fost implicate 11 autovehicule s-a produs marți pe A3, în zona localității Turda, șase persoane fiind rănite.
„Pe autostrada A3 Turda-Borş, la kilometrul 15, în zona localităţii Turda, județul Cluj, s-a produs un accident rutier, în care au fost implicate 11 autovehicule (8 autoturisme, 2 autotrenuri şi 1 autocamionetă). Din primele informații au rezultat 6 victime, rănite uşor la prima vedere, care sunt în evaluare medicală la faţa locului”, anunţă Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române.