Accident cu trei răniţi pe DN 10, în Nehoiu, județul Buzău
Trei persoane au fost rănite duminică după-amiază, într-un accident pe DN 10, în Nehoiu (Mlăjet), județul Buzău.
Cele două autoturisme erau conduse de bărbaţi în vârstă de 68, respectiv 58 de ani.
"Din primele date de la faţa locului, în timp ce conducea autoturismul dinspre Braşov către Buzău, un şofer în vârstă de 68 de ani, din Cislău, a intrat în coliziune cu un alt autoturism condus de către un bărbat în vârstă de 58 de ani, din Nehoiu, pe DN 10 către DC 171", anunţă Poliţia.
Citește și: Un șofer din Agigea s-a răsturnat într-un sens giratoriu. Bărbatul era beat
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Șoferul din Nehoiu şi două pasagere din maşina lui, o femeie de 55 de ani şi o minoră de 16 ani, au fost răniţi.
Polițiștii au întocmit dosar penal și continuă cercetările pentru a stabili în ce circumstanțe a avut loc accidentul.
Traficul în zonă a fost îngreunat, fiind dirijat de Poliția Rutieră.