Accident grav în Capitală! Un tânăr de 18 ani a scăpat ca prin minune
Un tânăr de doar 18 ani a intrat cu mașina în peretele unui garaj în București. În cele din urmă, autoturismul a luat foc ca o torță.
Viteza l-ar fi putut costa scump pe un șofer din Capitală! Acesta ar fi pierdut controlul volanului și ar fi intrat în peretele unui garaj, informează Antena 3 CNN.
Înainte de impact, a mai lovit și alte două autoturisme parcate care apoi au luat foc.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
”Ne-am deplasat la locul intervenției cu cinci autospeciale cu apă și spumă, o descarcerare, o autoscară, două ambulanțe SMURD și o ambulanță SABIF. În urma incendiului au fost afectate trei autoturisme și a ars acoperișul unui garaj și o boxă, suprafața acestuia fiind de aproximativ 100mp.
În urma evenimentului a rezultat o victimă care a fost transportată la spital”, a declarat Maior Ionel Solomon, ofițer în cadrul ISU București-Ilfov, pentru sursa citată mai sus.
Sâmbătă, un alt accident a fost produs de un tânăr în vârstă de 26 de ani pe strada Ardealului din Timișoara, conform Mediafax.ro. La scurt timp după impact, acesta s-a făcut nevăzut ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat.
Din păcate, două persoane au fost rănite în urma impactului. Una dintre ele a fost șoferița în vârstă de 31 de ani a cărei mașină a fost avariată de tânăr față- spate. De asemenea, o altă pasageră din mașină a suferit câteva răni. Într-un final, vinovatul a fost depistat de oamenii legii, și dus la sediul poliției pentru audieri. Acolo, el a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând faptul că acesta se afla sub influența băuturilor alcoolice, respectiv 0,84 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Totodată, el avea permisul de conducere anulat și asupra lui au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive. Așadar, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore.