Accident grav în Mureș: o persoană a decedat și alte 9 persoane au fost rănite
Accident rutier grav pe DN13A, în localitatea Chibed din Mureş. Un microbuz şi un camion s-au lovit puternic iar evenimentul rutier s-a soldat cu 10 victime: şoferul a murit, 3 persoane au fost încarcerate şi allte 6 rănite.
Traficul a fost oprit pe ambele sensuri. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Horea al judeţului Mureş a transmis, marţi dimineaţă, că în urma unei coliziuni au rezultat nouă victime în accidentul care a avut loc pe DN13A, în localitatea Chibed. Autoritățile au transmis că șoferul microbuzului a decedat.
„În această dimineaţă, în jurul orei 7.00, printr-un apel la numărul unic de urgenţă 112, a fost anunţată producerea unui accident rutier în localitatea Chibed. La locul evenimentului s-au mobilizat echipajele operative din cadrul Punctului de Lucru Sovata şi Detaşamentului de Pompieri Târgu Mureş cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă dotată cu modul de descarcerare, o autospecială cu descarcerare, o ambulanţă SMURD de terapie intensivă mobilă, două ambulanţe prim ajutor, o ambulanţă transport personal victime multiple, o ambulanţă din cadrul Serviciului de Ambulanţă Judeţean Mureş, precum şi
elicopterul SMURD”, au transmis reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență Mureş.
La locul accidentului a fost solicitat un elicopter SMURD. Circulația rutieră este oprită pe ambele sensuri de mers, potrivit Centrul InfoTrafic al Poliției Române. La o oră și jumătate de la momentul accidentului, Inspectoratul pentru Situații de Urgență a transmis că sunt 10 victime, nu 9 cum așa cum anunțase inițial: 1 cod negru, 2 cod roșu, 6 cod galben, 1 cod verde.
"Accident rutier DN 13A, localitatea Chibed cu 10 victime (1 cod negru, 2 cod roşu, 6 cod galben, 1 cod verde). Circulaţia blocată pe ambele sensuri", au declarat reprezentanții Inspectoratul pentru Situații de Urgență Mureş.