In articol:
Totodată, cinci dintre victime au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.
Un accident rutier între două autoturisme, în care se aflau șapte persoane a avut loc în Olt
Conform unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Olt, poliţiştii au fost sesizaţi, duminică, în privința producerii unui accident rutier pe Drumul Judeţean 653, în comuna Comuna Valea Mare, sat Recea.
“La faţa locului s-au deplasat poliţiştii din cadrul Biroului Rutier Slatina.
Aceeași sursă precizează că un autoturism, în care se aflau 3 persoane, era condus de un bărbat de 47 de ani, din municipiul Craiova, iar celălalt, în care se aflau 4 persoane, era condus de un bărbat, de 36 de ani, din municipiul Slatina.
După impact, cinci persoane, din care două femei, de 34, respectiv 49 de ani şi cei trei minori, au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al Judeţului Olt a menționat că la acest accident au intervenit pompierii Detaşamentului Slatina, cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială complexă pentru intervenţie şi descarcerare şi un echipaj SMURD.
Totodată, poliţiştii au stabilit că cei doi conducători auto nu se aflau sub influenţa băuturilor alcoolice.
Citeste si: Israelul interzice intrarea în ţară a tuturor străinilor pentru a stopa răspândirea variantei Omicron