Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Olt a transmis printr-un comunicat că poliţiştii au fost anunţaţi sâmbătă, prin 112, despre faptul că pe strada Walter Mărăcineanu, din municipiul Caracal, s-a produs un eveniment rutier.

O femeie a decedat și alte trei persoane au fost rănite, în urma unui accident grav în Caracal

„Poliţiştii rutieri din cadrul Poliţiei Municipiul Caracal s-au deplasat de îndată la locul accidentului.

Se pare că în eveniment ar fi fost implicat un singur autoturism, găsit răsturnat în afara părţii carosabile”, a anunțat IPJ Olt.

În urma accidentului produs, o femeie, în vârstă de 48 de ani, pasageră în autoturism, a murit. Alţi doi pasageri, printre care şi un copil de 11 luni, precum şi conducătorul auto au fost transportaţi la spital pentru investigaţii medicale.

Şoferul, un bărbat în vârstă de 26 de ani, din comuna Dobrosloveni, a fost testat cu aparatul alcooltest şi nu se afla sub influenţa alcoolului.

Poliţiştii continuă cercetările pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs accidentul. Ei au deschis un dosar penal pentru comiterea infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Citeste si: VIDEO- Un polițist și-a pierdut viața într-un accident de motocicletă


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si