In articol:
Echipajele de la ISU Dobrogea au fost solicitate, joi dimineața, să intervină la un accident care a avut loc pe Autostrada A2 București-Constanța, la km. 200-203, în zona localității Murfatlar din județul Constanța.
Citeste si: Patru persoane au fost rănite în urma unui accident din Botoșani
Accident pe Autostrada Soarelui. În ce stare sunt victimele
La faţa locului, s-a intervenit cu o autospecială de stingere, un SMURD B şi două ambulanţe SAJ Constanţa, informează Dobrogea TV.
În urma accidentului, au fost răniţi 2 adulţi şi 2 copii, dar, din fericire, toţi sunt conștienți, cooperanţi. Aceştia vor fi transportaţi la spital pentru investigații amănunțite.
Este vorba despre un copil de patru luni şi un adolescent de 16 ani, care au suferit traumatisme cranio-cerebrale, o femeie de 40 de ani, cu traumatisme de bazin şi cranian, şi un bărbat de 42 de ani, cu traumatism cranio-cerebral şi traumatism la un picior.
La faţa locului a fost mobilizată, pe lângă ambulanţe, o autospecială de stingere incendii. Cercetările poliţiştilor în acest caz sunt în derulare.
Știre în curs de actualizare