Potrivit autorităților, apelul la 112 a fost dat în jurul orei 16.15. O femeie în vârstă de 26 de ani aflată la volanul autoturismului se deplasa pe strada Știrbei Vodă dinspre Calea Victoriei. În zona stației STB Luterană, femeia a accidentat un bărbat în vârstă de aproximativ 35 de ani. 

accident București Monica Odagiu

Accident mortal în București

[Sursa foto: Antena3 CNN& Facebook]

Citește și: Accident rutier de ultim moment. Șase victime în urma impactului

Bărbatul a decedat

În urma accidentului, pietonul și-a pierdut viața, după ce au fost aplicate inițial manevrele de resuscitare.

Femeia care se afla la volanul mașinii a fost testată cu aparatul alcooltest, iar rezultatul a fost zero.

În continuare sunt efectuate cercetări pentru a stabili cauzele și condițiile în care s-a produs a avut loc accidentul de circulație, a transmis Brigada Rutieră.

Citește și: Accident rutier pe A2 soldat cu două victime

Ce au transmis polițiștii?

„La data de 9 Aprilie a.c., în jurul orei 16.15, Brigada Rutieră a fost sesizată prin apel 112, cu privire la producerea unui accident de circulaţie pe strada Ştirbei Vodă. Din primele informaţii, o femeie în vârstă de 26 de ani a condus un autovehicul pe str.

Ştirbei Vodă dinspre Calea Victoriei, iar în dreptul staţiei STB Luterană, a surprins şi accidentat un bărbat în vârstă de aproximativ 35 de ani. În urma accidentului de circulaţie s-a declarat decesul pietonului, după ce în prealabil au fost efectuate manevre de resuscitare”, transmite Brigada Rutieră a Poliţiei Capitalei. 

Surse judiciare au confirmat pentru News.ro că şoferiţa este actriţa Monica Odagiu.

Citeste si: Alimente bogate in B12. Surse de vitamina B12- catena.ro

Citeste si: Descoperire arheologică remarcabilă: A fost găsit un templu din Egiptul Antic, la fel de înalt ca cel din Luxor- antena3.ro

Citeste si: LIVE TEXT Alegeri prezidențiale 2024, turul 1- prezență, declarații. MAI: Nu au fost înregistrate incidente grave- wowbiz.ro

Citește și: VIDEO| Un celebru sportiv, implicat într-un grav accident rutier pe A2

Citește și: VIDEO| Un celebru sportiv, implicat într-un grav accident rutier pe A2

Accident rutier grav în județul Giurgiu. Un motociclist a fost intubat

Un accident rutier grav a avut loc, ieri, în județul Giurgiu la Valea Plopilor. Victima este un tânăr de 24 de ani care este intubat.

Accidentul s-a petrecut    pe 8 aprilie 2023. Martorii spun că motociclistul, un tânăr de 24 de ani, din Capitală, ar fi pătruns pe contrasens fără să se asigure şi a fost izbit în plin de un autoturism.

Evenimentul s-a produs pe DN 6, la intrare în Valea Plopilor.

Ce au transmis autoritățile în acest caz

Impactul a fost atât de violent încât motociclistul a fost proiectat inconștient pe partea carosabilă. La caz s-au deplasat pompierii din cadrul Gărzii de Intervenție Mihăilești, cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare și două ambulanțe SAJ.

În sprijin, a fost solicitat și elicopterul SMURD.

Citește și:  Accident rutier mortal în București. Victima este un motociclist

Medicii și asistentele au depus eforturi mari și au reușit să îl stabilizeze pe motociclist, astfel încât tânărul să poată fi transportat cu elicopterul SMURD la un spital din capitală.

Citeste si:  Rezultatul autopsiei copilei de trei ani din Ploiești, care și-a pierdut viața, după ce a fost opărită de părinți. Declarațiile halucinante ale bunicii: „. A zis că e copilul ei şi face ce vrea”- kanald.ro

Citeste si:  „Mi-e atât de dor de tine, iubirea mea” Andreea Antonescu nu-și poate ascunde tristețea- wowbiz.ro

Citeste si: Veste bună pentru pensionarele din țară! Care sunt veniturile nepermanente care se vor adăuga la pensie- kfetele.ro

Citeste si: Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e prea târziu. Mi-am dovedit că sunt un om prea mândru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Scandal uriaș în familia regală a Norvegiei. S-au aflat noi detalii șocante despre fiul vitreg al viitorului rege, aflat deja în arest- antena3.ro

Citește și:  Accidentul care i-a adus succesul

Cele două persoane din autoturism nu au avut nevoie de îngrijiri medicale. Pompierii au asigurat măsurile de prevenire a incendiilor și au acționat pentru sablarea părții carosabile.

Citește și:  Accident rutier în Mehedinți: o autospecială de poliție a intrat în coliziune cu un alt autoturism

Cazul a rămas în atenția polițiștilor. Oamenii legii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi urmează să stabilească cu exactitate care au fost cauzele producerii accidentului.

Citește și:  Ce a făcut o femeie din Capitală după ce a provocat un accident din cauză că se urcase băută la volan: „Era speriată”

 


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si