Accident rutier grav în Satu Mare. Un autoturism a lovit o ambulanță aflată în misiune
Trei persoane au fost rănite, după ce o maşină a lovit o Ambulanţă aflată în misiune în Satu Mare, localitatea Amaţi.
În urma accidentului, au fost rănite trei persoane, o femeie de 61 de ani, un bărbat de 50 de ani, precum și o altă femeie de 31 de ani, asistentă medicală.
”În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit faptul că o femeie de 61 de ani, din municipiul Satu Mare, aflându-se la volanul unui autoturism, ar fi pătruns pe sensul opus de circulaţie, intrând în coliziune cu o autospecială a Serviciului de Ambulanţă Satu Mare, care se deplasa într-o misiune, având semnalele
Citește și: Un bărbat din Arad a trecut pe lângă moarte după ce a căzut cu maşina de pe un pod
Polițiștii au deschis o anchetă și continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Accidentul a avut loc în localitatea Unirea, județul Bistrița, unde o femeie de 57 de ani a fost lovită de un autobuz în timp ce traversa regulamentar. Momentul a fost surprins pe camerele de supraveghere. Femeia a scăpat cu viață, dar a fost rănită și transportată la spital. Șoferul a fost testat de polițiști și nu consumase alcool.
Citește și: Grav accident pe o șosea din Maramureș. Un șofer s-a izbit violent de un autobuz cu navetiști
Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro
Un accident rutier teribil s-a produs, seara trecută, într-o localitate din Maramureș, între un autobuz cu muncitori și un autoturism.
Tragic accident rutier în localitatea Hideaga din județul Maramureș.
Accidentul s-a produs seara trecută, în jurul orei 23.00. Un șofer al unui autoturism a pătruns pe contrasens s-a ciocnit de un autobuz. În urma impactului șoferul și pasager din autoturism au rămas încarcerați. Pasagerii din autobuz nu au fost răniți.
Citește și: Cinci tineri au fost răniți într-un grav accident rutier
La fața locului s-au deplasat trei echipaje SMURD și două echipaje ale pompierilor de la descarcerare din Baia Mare și Șomcuta Mare. Victimele au fost extrase din mașină și transportate la Spitalul Județean de Urgență Baia Mare. Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili cum s-a produs accidentul.