In articol:
- Trei copii și trei adulți, răniți în urma unui accident rutier
- Accident rutier cu nouă victime, printre care și un copil
- Ce au transmis autoritățile în acest caz
ISU Sibiu a intervenit de urgență pe A1 sensul de mers către Sebeș, la un accident rutier în care au fost implicate 3 autovehicule.
Trei echipaje SMURD au fost mobilizate la fața locului. De asemenea, a fost mobilizat și un echipaj SMURD cu medic și o autospecială de stingere cu modul de descarcerare.
Două persoane au rămas blocate în unul din autoturisme. Acestea au fost extrase în siguranță de pompieri, și evaluate medical, fiind conștiente.
Un bărbat în vârstă de 54 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale.
Trei copii și trei adulți, răniți în urma unui accident rutier
În urma unui accident rutier petrecut în noaptea de sâmbătă spre duminică, șase persoane, dintre care trei copii au ajuns la spital.
Pompierii militari ai Detașamentului Suceava au intervenit cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță SMURD B2, cu sprijinul a patru echipaje SAJ.
În urma evenimentului rutier, șase persoane, dintre care 3 copii, au ajuns la spital. Aceștia vor avea parte de investigații suplimentare și tratament de specialitate.
Accident rutier cu nouă victime, printre care și un copil
Nouă persoane, implicate într-un accident rutier produs în Caraş Severin.
Trei dintre victime au fost duse la spital. Printre răniţi se numără şi un copil.
Un grav accident rutier a avut loc, sâmbătă, pe drumul naţional 6, în judeţul Caraş Severin, fiind implicate un microbuz, un autoturism şi un TIR.
Cinci persoane au primit îngrijiri medicale, trei dintre ele, între care un copil, fiind duse la spitale.
Ce au transmis autoritățile în acest caz
Accidentul rutier s-a produs pe DN 6, pe raza localităţii Bucoşniţa, unde un autotren, un microbuz şi un autoturism s-au ciocnit.
În urma evenimentului, TIR-ul a ieşit de pe şosea, răsturnându-se pe o parte.
Şoferul autotrenului a fost grav rănit, el fiind preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la un spital din Timişoara.
Alte patru persoane au primit îngrijiri medicale la locul accidentului. Două dintre acestea au fost preluate cu ambulanțele şi duse la spitalul din Caransebeş.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Citește și: VIDEO- Două persoane au decedat în urma unui grav accident, la ieșirea din București
Printre victimele duse la spital se numără un copil. Celelalte două persoane care au primit îngrijiri medicale la faţa locului, dar care nu au avut nevoie să fie transportate la spital, sunt de asemenea minore. În urma accidentului traficul rutier a fost blocat zeci de minute.