Un accident rutier a avut loc în Tulcea. O fată din București a murit după ce mașina sa a fost strivită. Oamenii legii au transmis că șoferul avea alte preocupări în momentul accidentului. De asemenea, acesta consumase alcool.

Citeste si: VIDEO- Copil strivit de un gard, la meciul de fotbal

Șoferul mașinii avea o alcoolemie de 0,16 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Tragedia a avut loc în jurul orelor 02:00, pe DJ 222 între Jurilovca şi intersecţia de la Două Cantoane, Tulcea. O fată, în vârstă de 19 ani, a murit pe loc. Accidentul s-a produs din cauza unui băiat, de 19 ani, care a pierdut controlul volanului. Se pare că tânărul avea alte preocupări în acel moment.

Citeste si: VIDEO- Un avion s-a prăbușit în Mureș. Pilotul a scăpat miraculos cu viață

O fată, de 19 ani, a murit pe loc în urma accidentului suferit

Autoturismul a scăpat de sub control și a ieșit de pe partea carosabilă. Apoi, s-a răsturnat și s-a izbit de un pom aflat pe marginea drumului. Impactul cu copacul a fost pe plafon, chiar în dreptul scaunelor din față, acolo unde era și tânăra de 19 ani din București. Fata a fost strivită în mașină, iar cadrele medicale nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața.

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

La locul accidentului au venit de urgență două echipaje din cadrul Stației de Pompieri Babadag, cu o autospecială de stingere și modul de descarcerare, o ambulanță SMURD și patru echipaje SAJ Tulcea. Polițiștii ajunși la locului accidentului au găsit cinci victime, dintre care două încarcerate (șoferul și tânăra decedată).

Citeste si: Cazul șocant al unor tineri. Au refuzat să oprească la semnalele polițiștilor și au sărit în râu

Șoferul și cele trei victime cu vârste cuprinse între 16 și 19 ani din spate au fost transportate la spital cu multiple traumatisme. Oamenii legii au deschis un dosar penal în acest caz, pentru a afla cu exactitate cum s-a produs tragedia. Tânărul avea o alcoolemie de 0,16 mg/l alcool pur în aerul expirat.

accident rutier tulcea a murit o tânără
Autoritățile au intervenit de urgență.[Sursa foto: PixaBay]

„În jurul orei 02.00, politistii din cadrul Serviciului Rutier al IPJ Tulcea au intervenit la un accident rutier. In fapt, un tanar de 19 ani din Bucuresti, in timp ce conducea autoturismul pe DJ 222, pe relatia Jurilovca- 2 Cantoane, pe fondul altor preocupari si al vitezei, a pierdut controlul autoturismului si a lovit un pom aflat in afara carosabilului. In urma accidentului a rezultat decesul unei tinere de 19 ani, din Bucuresti, ranirea usoara a soferului si a trei pasageri cu varsta intre 16 si 19 ani.

Citeste si: Veste bună pentru gospodine și pensionare! Statul oferă bani pentru repartitoare. Cine va putea beneficia de un voucher de 750 de lei- kfetele.ro

Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro

Citeste si: Imagini fără precedent cu suprafața Soarelui, la cea mai înaltă rezoluție de până acum: „Arată în detaliu frumusețea câmpului magnetic”- antena3.ro

Conducatorul auto poseda permis de conducere corespunzator categoriei, iar la testarea cu aparatul etilotest a rezultat pozitiv. In cauza a fost intocmit un dosar penal, politistii rutieri urmand sa stabileasca cu exactitate modul si cauzele producerii accidentului", se arată într-un comunicat transmis de IPJ Tulcea.

Citeste si: Trupul neînsuflețit al doctoriței găsite moarte într-o clinică din Constanța, de negăsit! Soțul ei i-a luat cadavrul și refuză să spună ce a făcut cu el. Mama femeii l-a reclamat la Parchet


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si