In articol:
- Ucraina, mai aproape de aderarea la NATO. Cum va reacționa Rusia?
- Rusia, înfuriată de apropierea NATO de granițele sale
- Summit crucial în Elveția pentru viitorul războiului dintre Rusia și Ucraina
Acordul istoric dintre Ucraina- SUA este menit să înfurie și mai mult Rusia și să escaladeze conflictul început în urmă cu 2 ani și patru luni.
Ucraina, mai aproape de aderarea la NATO. Cum va reacționa Rusia?
Textul acordului încheiat cu ocazia summitului G7 din Italia menționează că înțelegerea între Washington şi Kiev este considerată un pas către aderarea Ucrainei la NATO.
Statele Unite îşi reafirmă prin acord sprijinul pentru apărarea, suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei.
Rusia, înfuriată de apropierea NATO de granițele sale
Zelenski, care a semnat tot la reuniunea la vârf de la Borgo Egnazia un acord bilateral de securitate şi cu Japonia, insistă de multă vreme ca ţara sa să fie primită în NATO, însă aliaţii occidentali au respins acest scenariu care dă fiori Rusiei.
Articolul 5 al tratatului nord-atlantic prevede că orice atac împotriva unuia din statele membre este un atac împotriva tuturor.
Unul dintre argumentele aduse de Vladimir Putin pentru începerea operațiunii speciale din Ucraina a fost legat de iminenta extindere a NATO până la granițele țării sale.
Summit crucial în Elveția pentru viitorul războiului dintre Rusia și Ucraina
Zeci de lideri din lumea întreagă se vor reuni sâmbătă şi duminică în Elveţia, alături de preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, pentru un summit de pace pentru Ucraina.
Summit-ul din Elveția este conceput ca un "prim pas" pentru a găsi o cale spre pacea în Ucraina, în prezenţa a aproape 100 de ţări şi organizaţii internaţionale, dar în absenţa Rusiei şi Chinei.
Obiectivul summitului, solicitat de Kiev, este de a "inspira un viitor proces de pace", dar rezultatul reuniunii rămâne incert, scrie presa internațională.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Ucraina speră să obţină un sprijin internaţional larg pentru stabilirea condiţiilor pe care le consideră necesare pentru a se pune capăt războiului.
În cadrul evenimentului, preşedinta Maia Sandu va avea întrevederi cu mai mulţi şefi de stat şi de guvern din statele membre ale Uniunii Europene (UE).