"Nu voi semna acest contract, decât dacă voi fi plătit la nivelul anului 2016, nu 2009. La salariul din 2009, înseamnă că pe mine mă va plăti raportat la un salariu de 19 milioane lei vechi, iar cel din 2016 înseamnă 36 de milioane. Luni, am avut o şedinţă cu medici afiliaţi Camerei Federative a Medicilor Olt şi, din 41 cât au fost prezenţi, 35 au spus că nu vor semna.
În aceste condiţii, în afara orelor de gardă obligatorii din contractul de muncă, adică 20, nu vom mai face gărzi”, a declarat Cătălin Dudu, reprezentantul Camererei Federative a Medicilor Olt.
Nemultumirea legata de nivelul salarial la care se raporteaza noul contract care reglementeaza plata garzilor a determinat medicii olteni sa nu semneze contractele pentru garzi.
In aceste conditii, activitatea spitalelor din Olt risca sa fie blocata.
Joia trecută, ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, anunţa că un nou ordin de ministru privind plata gărzilor şi orelor suplimentare va fi pus în dezbatere publică până la sfârşitul săptămânii, iar garda obligatorie va avea spor de noapte, scrie Mediafax.
"Nu voi semna acest contract, decât dacă voi fi plătit la nivelul anului 2016, nu 2009. La salariul din 2009, înseamnă că pe mine mă va plăti raportat la un salariu de 19 milioane lei vechi, iar cel din 2016 înseamnă 36 de milioane.
Luni, am avut o şedinţă cu medici afiliaţi Camerei Federative a Medicilor Olt şi, din 41 cât au fost prezenţi, 35 au spus că nu vor semna.
În aceste condiţii, în afara orelor de gardă obligatorii din contractul de muncă, adică 20, nu vom mai face gărzi”, a declarat Cătălin Dudu, reprezentantul Camererei Federative a Medicilor Olt.
Citeste si: Iasmina este adolescenta din Iași, care și-ar fi pus capăt zilelor după o ceartă cu părinții. Verișorul tinerei face declarații cutremurătoare: „A fost pedepsită”- kanald.ro
Citeste si: Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22 de ani! Tânăra a fost găsită fără suflare în locuința familiei sale. Cei care au cunoscut-o sunt în stare de șoc- wowbiz.ro
Citeste si: O femeie și-a drogat fetița de un an ca să câștige mai mulți urmăritori pe TikTok. Fetița a fost operată degeaba pe creier de două ori- antena3.ro