Actorul Alexandru Arsinel, audiat in dosarul medicului Lucan, continua sa-l apere pe chirurg: „Ramane doctorul pe care il voi aprecia”
Actorul Alexandru Arsinel a fost audiat in dosarul controversatului chirurg Mihai Lucan.
Actorul, acuzat de mai multe voci ca ar fi beneficiat preferential de un transplant renal din partea celebrului medic, a fost chemat de procurori sa faca lumina in acest caz.
Patru ore. Atat a durat vizita la DIICOT a lui Alexandru Arsinel. Actorul a iesit din sediul institutiei vizibil obosit dupa audierile-maraton.
Reporter: Care e adevarul in privinta transplantului, sa lamurim o data pentru totdeauna! Avocat: Haideti, inaintati... Ancheta lamureste si nu martorul.
Alexandru Arsinel: Nu am cum sa va spun lucrurile astea. Pot sa va spun ca am avut o intalnire civilizata cu intrebari de bun simt.
Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro
Alexandru Arsinel, audiat in calitate de martor in dosarul medicului Mihai Lucan, a incercat sa ii contureze chirurgului o imagine de profesionist.
Alexandru Arsinel, fost pacient al medicului Mihai Lucan. Am incercat, in masura amintirilor, sa dau niste raspunsuri. Asta nu inseamna ca sentimentele mele fata de profesorul Lucan s-au schimbat. Ramane doctorul pe care il voi aprecia si caruia ii voi purta recunostinta.
Cu aceste cuvinte si-a incheiat declaratia si a iesit din marea de jurnalisti.
Numele lui Alexandru Arsinel a aparut in dosar, dupa plangerea depusa de deputatul Emanuel Ungureanu, fost angajat al Institutului de Transplant din Cluj, care a reclamat faptul ca actorul ar fi beneficiat de tratament preferential din partea lui Lucan.
Emanuel Ungureanu: Atunci cand tranzactionezi moartea unui om, unui organ se numeste trafic. Tranzactia inseamna ca in cazul Arsinel sau in cazul Socaciu cineva a primit niste rinichi peste rand pentru niste beneficii de imagine sau un ban pentru o mana de doctori.
Alexandru Arsinel a fost beneficiarul unui transplant facut in urma cu 5 ani la institutul condus in acea vreme de medicul Mihai Lucan. In doar cateva zile, actorul a primit rinichii unui tanar de 23 de ani din Targu Mures.
Doctor Adriana Muntean- medic nefrolog ICUTR: A fost inscris pe lista de asteptare, s-a prezentat si la institutul nostru si ulterior a fost chemat cand am avut donator in moarte cerebrala de grupul dansului. Mai vine periodic la controale, i se fac analize de sange, dozarile de medicamente, ecografie, ii dau scrisoare medicala pentru a-si ridica medicamentele de unde are domiciliul, a mai venit la control.
In acelasi dosar a fost audiat ieri si Emil Boc, primarul municipiului Cluj-Napoca. Intre timp, medicul Mihai Lucan a depus o plangere penala impotriva celui care a facut mai multe afirmatii la adresa carierei sale, deputatul Emanuel Ungureanu.