În urmă cu două luni, Florin Busuioc a şocat pe toată lumea, la finalul unui spectacol susţinut la Craiova. După reprezentaţie, actorul a căzut secerat şi, dacă nu ar fi primit pe loc, un prim ajutor de la colegi, ar fi decedat. Suferise un infarct!
Transportat la spitalul din localitate, Busu a fost supus unei intervenţii chirurgicale de montare a unui stent şi situaţia s-a ameliorat.
Florin Busuioc are iar probleme cu inima?! De ce s-a dus la clinică
În Capitală, Busuioc a stat internat, iniţial, tot la Terapie, apoi, încet, încet, şi-a revenit. Mai mult, după externare, şi-a reluat viaţă obişnuită, atât cea de actor, cât şi de prezentator al rubricii Meteo.
Nici nu au trecut însă câteva zile din 2019, că omul de televiziune a ajuns iar la clinică. Să aibă Florin Busuioc iar probleme cu inima? Persoane din preajma lui ne-au spus însă că nu există niciun pericol în acest moment, însă vedetă a fost nevoită să îşi facă un set de analize şi un control obligatoriu, pentru a preîntâmpina alte afecţiuni la nivelul cordului sau vaselor