In articol:
În urma internării în spital, bătrânul s-ar fi ales şi cu o penumonia. Boala care i-a adus sfârşitul, acuză rudele care au depus acum plângere şi cer dreptate.
"Pe data de 5 ianuarie, m-am prezentat la spital, am văzut că starea lui nu este bună, analizele erau schimbate în rău faţă de cele de la internare.
Tratamentul dat atunci i-a necrozat piciorul, iar medicii au fost nevoiţi să i-l amputeze. Familia a mai cerut o părere de la un alt medic, care a confirmat că singura soluţie era amputarea piciorului de la nivelul coapsei. Însă, acesta din urmă a dat şi un alt diagnostic.
"Mi-a spus care este diagnosticul real, că el suspectează o ischemie pe aorta femurală, care într-adevăr a fost şi diagnosticul real" a spus fiica bătrânului.
Timp de o lună cât a stat internat la Spitalul din Iaşi, pacientului i-au fost schimbat două diagnostice, i-a fost amputat piciorul şi s-a ales și cu pneumonie.
"Pe data de 2 februarie a decedat, cauza decesului fiind, conform certificatului bronhopneumonie şi insuficienţă cardiorespiratorie" a adăugat fiica bătrânului.
Rudele au depus plângere pentru malpraxis
"În urma sesizării primite polişiştii ieşeni efectuează cercetări în cazul dosarului penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă" a declarat Ioana Buştiuc, purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi.
"Se numeşte anchetă disciplinară, fiindcă noi practic ce facem la Colegiu facem anchetă disciplinară, ne uităm dacă ceea ce s-a întâmplat respectă sau nu respectă codul deontologic, codul de deontologie medicală" a spus Liviu Oprea, preşedintele Colegiului Medicilor Iaşi.
Citeste si: Liviu Dragnea, de urgență la spital! S-a întâmplat după alegerile de la PSD
"La Spitalul Sfântul Spiridon nu a fost depusă nicio plângere, dacă există probabil există la Colegiul Medicilor sau undeva la un Parchet" a declarat Ion Barliba, managerul spitalului Sfântul Spiridon Iaşi.
"Dacă a existat la registratura spitalului o astfel de plângere, ea se direcţionează către consiliul etic şi este analizată, de asemenea directorul medical analizează situaţia de care se plânge familia respectivă" a declarat Dr. DIana Cimpoeşu, şeful UPU SMURD Iaşi.