Dr. Adina Alberts: "Degeaba se ia temperatura la intrarea în magazine"
Medicul Adina Alberts, soţia lui Viorel Cataramă, a criticat folosirea termometrului digital la intrarea în magazine, spunând că această măsură ar fi inutilă.
"DEGEABA SE IA TEMPERATURA LA INTRAREA ÎN MAGAZINE.
Mă scuzați dar voi fi foarte directă. E o prostie să verifici temperatura oamenilor care intră în diverse clădiri/ magazine/ birouri.
Și nu pentru că ar fi nocivă tehnologia minim invazivă bazată pe raze infraroșii (exact ca la telecomandă), deși eu nu mi-aș lasă niciodată copilul în bătaia telecomenzii... Mă rog, asta este altă discuție pentru că dacă ți se ia temperatura în acest mod, de 10 ori pe zi, vreo câteva sute de zile la rând, nu mai e chiar un nimic.
Dar revenind...
Citeste si: Ce cantitate de lapte consuma un bebelus? Tabel cantitate lapte bebelusi- catena.ro
Dragii mei, o pastilă de paracetamol sau aspirină va scădea o eventuală temperatură mai mare, către valori normale, în 15-20 minute.
Plus că starea febrilă ar putea avea atâtea alte cauze, altele decât COVID-19.
Dar, oricare ar fi cauza febrei, ce l-ar împiedica pe un bolnav febril, altceva decât lipsa de chef, să ia un paracetamol și să iasă la shopping, dacă așa ar vrea mușchiul lui?!?
Nimic!
***
Copiem toate “prostiile” internaționale, le aplicăm aiurea, nu judecăm, nu gândim, parcă am fi niște idioți...", a scris Dr. Adina Alberts, pe pagina sa de Facebook.