
Administraţia Trump, dată în judecată din cauza tarifelor impuse. A fost depusă o plângere la Curtea de Comerț Internațional a SUA
O organizație a depus plângere în numele mai multor întreprinderi mici americane cu privire la taxele anunțate de Donald Trump. Este vorba inclusiv despre tarifele uriașe aplicate Chinei.
Liberty Justice Center, o organizație nepartizană a depus o plângere împotriva tarifelor aunțate de Donald Trump la Curtea de Comerț Internațional a SUA, informează Reuters.
Grupul de susținere juridică a inițiat acțiunea în justiție și a reclamat faptul că liderul de la Casa Albă și-a depășit atribuțiile constituționale.
„Nicio persoană nu ar trebui să aibă puterea de a impune taxe care au consecinţe economice globale atât de vaste.
Casa Albă reacționează după reclamația în privința tarifelor: „Preşedintele Trump ia apărarea Main Street punând capăt exploatării SUA de către partenerii noştri comerciali”
Reclamanții contestă atât tarifele impuse pe data de 2 aprilie, cât și cele care au fost aplicate ulterior Chinei. Printre companiile implicate în proces se află un importator de vinuri din New York și un producător de kituri educaționale din Virginia.
Acțiunea juridică aduce în discuție limitele pe care le are puterea prezidențială în domeniul comerțului internațional. Decizia Curții de Comerț Internațional ar putea avea implicații semnificative pentru politica comercială a SUA, mai scrie sursa citată.
Între timp a apărut și prima reacție de la Casa Albă cu privire la procesul împotriva tarifelor. Așa cum era de așteptat, purtătorul de cuvânt a apărat decizia lui Donald Trump.
„Never Trumpers i se vor opune întotdeauna, dar preşedintele Trump ia apărarea Main Street punând capăt exploatării SUA de către partenerii noştri comerciali, în special China. Planul său nivelează terenul de joc pentru întreprinderi şi lucrători pentru a aborda urgenţa naţională a ţării noastre legată de deficitele comerciale cronice”,
a spus purtătorul de cuvânt Harrison Fields.