Adolescent de 17 ani, anchetat după ce a şantajat conducerea unei unităţi de învăţământ din Constanţa
Un adolescent în vârstă de 17 ani este cercetat după ce a trimis un e-mail unei instituţii de învăţământ din municipiul Constanţa, solicitând demisia conducerii, iar în caz contrar urma să folosească date şi informaţii personale pe care le-ar fi obţinut în mod ilegal.
Potrivit reprezentanţilor Poliţiei Judeţene Constanţa, în urma cercetărilor într-un dosar penal pentru şantaj, poliţişti din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa- Serviciul de Combatere a Criminalităţii Informatice au reţinut un tânăr de 17 ani, bănuit de comiterea faptei.
"Din cercetări a reieşit faptul că, la data de 9 mai, minorul ar fi trimis un e-mail către o unitate de învăţământ din municipiul Constanţa, prin care ar fi constrâns conducerea instituţiei să îşi prezinte demisia, în mod contrar fiind folosite date şi informaţii personale pe care acesta le-ar fi obţinut în mod ilegal”,
au precizat reprezentanţii IPJ Constanţa.
Adolescent de 17 ani, anchetat după ce a şantajat conducerea unei unităţi de învăţământ din Constanţa
Marţi, poliţişti din cadrul B.C.C.O. Constanţa, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa, au pus în executare un mandat de percheziţie domiciliară în Bucureşti, iar acolo a fost găsit adolescentul.