O provocare i-ar fi adus sfârșitul unui adolescent român din Italia! Antonio, un tânăr de doar 16 ani a fost găsit fără suflare lângă calculatorul său, spânzurat cu cureaua de la pantaloni, în locuința sa din Roseto degli Abruzzi.

Ce provocare i-ar fi adus sfârșitul lui Antonio?

Fratele său de doar 12 ani l-ar fi găsit și i-ar fi sunat într-un suflet pe părinții, care au fost șocați de această veste teribilă.

Din păcate, medicii ajunși la fața locului nu l-au mai putut salva pe adolescent, informează Gândul. Totul ar fi avut loc vineri, 29 martie.

Acum, Parchetul din Teramo, sub coordonarea procurorului Francesca Zani a deschis o anchetă, iar procurorii investighează o posibilă instigare la suicid. Mai precis, autoritățile iau în calcul ipoteza în carec Antonio ar fi participat la așa-numitul „Blackout Challenge”, o provocare periculoasă tot mai populară pe rețelele sociale, care implică ținerea respirației pentru cât mai mult timp.

Antonio era elev model și foarte pasionat de sport, fiind în anul trei la un liceu cu profil informatic din Italia. Colegii lui, dar și profesorii sunt profund îndurerați de cele întâmplate.

Antonio mort provocare Italia

Imagine reprezentativă pentru un adolescent la calculator.

[Sursa foto: iStock]

Citeste si: Ce sa puneti in geanta de maternitate? Elemente esentiale pentru momentul nasterii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Citește și: Ce gest teribil a făcut un român internat într-un spital din Italia? Costică era conectat la oxigen

Directorul institutului, Daniela Maranella, și-a exprimat durerea față de pierderea unui elev atât de valoros, mai precizează Rotalianul. De asemenea, primarul Mario Nugnes a ținut să vorbească despre impactul profund al acestui eveniment asupra orașului, sugerând posibilitatea declarării zilei de doliu în ziua înmormântării.

Mai departe, investigația procuraturii se va concentra pe analiza echipamentelor electronice ale adolescentului, pentru a determina dacă tragedia a fost influențată de expunerea la provocări periculoase din mediul online.

Român mort pe patul de spital, în Italia

Tot vineri, în jurul orei 20:00, un alt român în vârstă de 53 de ani, rezident în Italia, în localitatea Canicattì, din provincia siciliană Agrigento și-a găsit sfârșitul pe un pat de spital. Costică era în timpul unei ședințe de oxigenoterapie, când a decis să-ți dea masca jos și să-și aprindă o țigară.

Român mort țigară Italia

El este Costică.

[Sursa foto: Rotalianul]

Citește și: Cum arată tânăra care și-a dorit să fie păpușa Barbie? Dalia s-a transformat radical: ”Trolii spun că arăt ca un zombie”

Atunci, aparatul de oxigen a explodat, secția de Medicină Internă fiind distrusă complet. Salvatorii au reușit să-i scoată la timp pe ceilalți pacienți.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si