In articol:
De dragul unei imagini prin care să atragă atenția în mediul online, pentru câteva like-uri și reacții, o fată din Arad se luptă acum să supraviețuiască.
Tânăra de doar 16 ani a fost rănită grav, miercuri seara, după ce s-a urcat pe vagonul unui tren de marfă din Gara Arad și s-a curentat.
Se luptă pentru viața sa, după un act de inconștiență
Tragicul incident, care a avut la bază dorința realizării unui selfie, s-a petrecut pe strada Trenului, din cartierul Grădiște.
Astfel, inconștiența și goana după like-uri a făcut-o pe minoră să se curenteze și să cadă lată la pământ.
Martorii tragediei, cei care au și sfătuit-o să nu recurgă la un asemenea gest, au fost cei care au apelat numărul unic de urgență 112.
„Ceilalți îi spuneau „nu te urca, nu te urca”. Ea zice: fac un selfie. Când am auzit bubuitura am fugit și mi-am pus mâinile în cap”, „Eu eram în spatele grădinii și am auzit. Când am venit era căzută.
În urma apelului, la fața locului a ajuns o autospecială de stingere din cadrul Detașamentului de Pompieri și o ambulanță a Serviciului de Ambulanță Județean Arad.
”Municipiul Arad, strada Trenului- minoră în vârstă de 16 ani a fost electrocutată la firele de înaltă tensiune de pe un vagon de tren.
Acum, din păcate, starea fetei s-a agravat. Cu arsuri de 80% pe suprafața corpului, minora va fi transferată la București, pe secția de mare arși pentru că la Timișoara nu se tratează minori cu astfel de răni.
Citeste si: VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"- radioimpuls.ro
Viața sa atârna acum de un fir de ață, în așteptarea eliberării unui loc în spitalul din București, acolo unde, cel mai probabil, va ajunge în cursul zilei de azi, 8 august.
Tot la Arad, în urmă cu câteva zile, tot pentru un selfie impresionant, a ajuns în stare critică la spital și un tânăr de 19 ani. Băiatul a suferit arsuri de gradele 2 și 3 pe 70% din suprafața corpului, luptându-se acum să supraviețuiască.
„Adolescenții și tinerii caută să se afirme, să fie acceptați într-un grup în care a merge pe marginea prăpastiei reprezintă un plus valoare. Vei fi protagonistul unui eveniment, se va vorbi despre tine”, spune psihologul Dana Onișor.