Adolescentă româncă, dispărută în Italia. Familia a lansat un apel disperat pentru a o găsi pe Ana Maria: „Îmi e frică pentru fiica mea!”
Ana Maria, o româncă în vârstă de 14 ani din Italia, a dispărut fără urmă pe data de 25 iunie 2023. Atunci a fost văzută ultima oară de tatăl ei, Samuel Costan, un român în vârstă de 38 de ani care trăiește în Forlì (provincia italiană Forlì-Cesena din Emilia-Romagna), care a lansat un apel disperat pentru a o găsi.
Dispariția adolescentei a fost raportată către autorități, abia patru zile mai târziu, pe data de 29 iunie 2023. De atunci, nimeni nu a găsit indicii referitoare la dispariția Anei Maria.
„Nu știu ce să mai fac. Am depus o plângere. Carabinierii îmi spun că o caută. Dar acum îmi e frică pentru fiica mea…”, spune disperat tatăl fetei.
Samuel, tată adolescentei, împreună cu avocatul Gianluca Betti, a lansat un apel la forțele de ordine și a cerut ajutor populației prin intermediul ziarului Il Resto del Carlino:
„Vă rog, ajutați-mă să o găsesc pe Ana Maria!”, este strigătul de disperare al românului.
Conform sursei citate anterior, adolescenta trăiește cu tatăl ei și cu bunicul patern, fără ca mama ei să fie prezentă în peisaj.
Adolescenta a fost plecată la mare cu mai mulți prieteni, dar nu s-a întors acasă
Ultima dată când Ana Maria a fost văzută a fost pe data de 25 iunie, atunci când i-a solicitat permisiunea tatălui său de a merge la o petrecere în localitatea Forlimpopoli în compania prietenilor săi.
Tatăl ei a fost de acord cu excursia, mai apoi, aflând de la părinții altor copii că adolescenții au mers la mare, în casa unuia dintre ei din localitatea Cesenatico.
Colegii de clasă ai fetei s-au întors acasă, în Forlì, pe data de 29 iunie, într-o zi de joi, dar fără Ana Maria. Se pare că acesta și-ar fi luat la revedere de la prieteni, dar nu s-a mai întors niciodată acasă.
„Eram la muncă, dar la un moment dat cred că am văzut-o pe stradă… Nu știu… poate că a venit să-mi spună ceva… Nu sunt sigur că era ea, totuși…”, a povestit Samuel.
Nimeni nu mai știe nimic de Ana Maria de atunci. Telefonul ei este în continuare închis și niciunul dintre prietenii săi nu pare să aibă informații despre ea.
„Au trecut 12 zile de când nu am mai vorbit cu fiica mea, mă simt rău, sunt îngrijorat”, susține Samuel.
La momentul dispariției, Ana Maria purta un set format din blugi scurți negri și un tricou alb. În prezent, există posibilitatea ca ea să-și fi schimbat vestimentația.