Agenţia pentru Alimente şi Medicamente (Food and Drug Administration- FDA) din Statele Unite a avertizat luni cu privire la "un risc crescut" de a dezvolta sindromul Guillain-Barré, o afecţiune neurologică rară, asociat cu vaccinul împotriva COVID-19 de la Johnson & Johnson.

Citeste si: Vaccinarea împotriva Sars-Cov-2 continuă. Ce transmit autoritățile

"Şansele ca acest lucru să se întâmple sunt foarte mici"

Autorităţile sanitare americane au identificat 100 de cazuri raportate de persoane care au dezvoltat sindromul Guillain-Barré, din aproape 12,5 milioane de doze administrate din acest vaccin.

Din aceste 100 de cazuri, 95 au fost grave şi au necesitat spitalizare. O persoană a murit.

"Şansele ca acest lucru să se întâmple sunt foarte mici, iar rata cazurilor raportate depăşeşte cu o marjă mică rata de bază în populaţia generală", a afirmat luni seară compania farmaceutică Johnson & Johnson într-un comunicat prezentat de Agerpres.

Citeste si: Durere in partea stanga a corpului – cauze si remedii- catena.ro

Citeste si: Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat- antena3.ro

Citeste si: Un bărbat din Ploiești a sunat la 112 pentru că doi vecini nu răspundeau la ușă. Polițiștii au făcut o descoperire năucitoare- wowbiz.ro

Citeste si: Bilanț coronavirus, azi 12 iulie 2021. Câte persoane se află internate la ATI

Ce este sindromul Guillain-Barré

Boala neurologică se manifestă ca un atac asupra nervilor periferici caracterizat prin slăbiciune sau chiar paralizie progresivă, de cele mai multe ori începând de la picioare şi uneori urcând pentru a ajunge la muşchii respiraţiei, apoi la nervii capului şi gâtului. 

În avertismentul său, FDA a indicat că la majoritatea indivizilor simptomele încep în termen de 42 de zile de la administrarea vaccinului.

Persoanele care au primit acest ser trebuie să consulte de urgenţă un medic în cazul unor dificultăţi de mers, de înghiţire sau de mestecat, precum şi în cazul unor probleme de vorbire, vedere dublă, incapacitate de a mişca ochii, în special.

Agenția americană a subliniat, totuşi, că "se observă în continuare că beneficiile (vaccinului) depăşesc în mod clar riscurile potenţiale".

Acest anunţ este încă o lovitură pentru serul Johnson & Johnson, aprobat de urgenţă în Statele Unite în februarie, care a fost suspendat timp de zece zile în aprilie după rapoarte despre femei care au dezvoltat cazuri severe de cheaguri de sânge în asociere cu niveluri scăzute de trombocite, după vaccinarea lor.


Abonează-te pe


Partenerii nostri
Clipul zilei pe stirilekanald.ro:
Te-ar putea interesa si