In articol:
DNA anunță, joi, trimiterea în judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului Bîzăran Mihai-Cătălin, la data faptelor agent de poliție judiciară în cadrul I.G.P.R.-Direcția de Investigare a Criminalității Economice.
Acesta este acuzat de luare de mită, trafic de influență şi folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu sunt destinate publicității, în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite.
Citește și: Un bărbat este cercetat după ce a amanetat un bolid de lux pentru 20.000 de euro
De asemenea, a fost trimisă în judecată, în stare de libertate, o persoană fizică, pentru dare de mită şi cumpărare de influență.
Ce au transmis oficialii
„În perioada 28 septembrie – 30 decembrie 2022, inculpatul Bîzăran Mihai-Cătălin, în calitate de lucrător de poliţie judiciară delegat să efectueze activităţi de urmărire penală într-un dosar aflat în lucru la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (P.Î.C.C.J),
Procurorii precizează că banii respectivi ar fi fost pretinși de inculpatul Bîzăran Mihai-Cătălin în schimbul promisiunii că ar face cercetări într-un anume sens, astfel încât prejudiciul să fie stabilit într-un cuantum redus precum şi pentru a propune o soluție de clasare în cazul infracțiunii de evaziune fiscală.
Citește și: Un bărbat va fi condamnat la moarte pentru că a fost complice la traficarea unui kilogram de canabis
„În același context, în perioada 14 – 30.12.2022, inculpatul Bîzăran Mihai-Cătălin i-ar mai fi transmis aceleiași persoane informații nedestinate publicității din dosarul respectiv dar şi cum se vor derula cercetările în continuare”, a
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București cu propunere de a se menţine măsura preventivă dispusă în cauză.