FOTO - „Ai plecat prea devreme, prietena mea! Întoarce-te!” Flori a murit la doar 16 ani, împreună cu tatăl ei. Cei doi mai aveau doar 4 kilometri până acasă

Un accident mortal, petrecut în noaptea de 28 spre 29 iulie, în județul Buzău, le-a adus sfârșitul unui tată și fiicei sale de doar 16 ani. Totul s-a întâmplat fulgerător, iar apropiații sunt îndurerați.

O familie a avut parte de o tragedie de proporții în noaptea de 28 spre 29 iulie. Totul s-a întâmplat pe un drum din localitatea buzoiană Padina, atunci când, o adolescentă de doar 16 ani și tatăl său au murit. Mama fetei a fost grav rănită.

Din primele informații de la locul tragediei s-a aflat că, în timp ce conducea un autoturism pe DN2C dinspre Pogoanele către Padina, un șofer în vârstă de 46 de ani a intrat în coliziune cu un autocamion la volanul căruia se afla un șofer în vârstă de 33 de ani din Buzău.

Citește și: Sinéad O'Connor le-a oferit copiilor ei instrucțiuni foarte precise în cazul în care ea moare: ”Când artiștii sunt morți, sunt mult mai valoroși decât atunci când sunt în viață"

Mama tinerei a fost transportată la spital

Accidentul cumplit s-a terminat cu decesul șoferului de 46 de ani și cu fiica sa, în vârstă de 16 ani. Mama tinerei a fost rănită grav și a fost transportată la spital.

Oamenii legii au deschis un dosar penal și continuă cercetările pentru a stabili circumstanțele în care a avut loc tragedia.

Râuri de lacrimi după ce Flori și tatăl ei au murit fulgerător, în drumul către casă

Accidentul teribil s-a petrecut sub ochii mamei îndurerate care acum își plânge fiica și soțul. Flori și-a urmat tatăl către ceruri, iar acum apropiații familiei nu-și găsesc explicații și nu mai au lacrimi pentru tragedia șocantă.

Cei trei, mama, fiica și tatăl fetei, se îndreptau către casă.

Mai aveau puțin până la destinație, însă într-un moment, totul s-a spulberat. 

Tatăl tinerei lucra în străinătate pentru un trai mai bun. Acum, nimeni nu înțelege cum a avut loc o asemenea tragedie, iar mama, de pe patul de spital, își plânge fiica moartă cu lacrimi amare.

După tragedie, apropiații familiei au postat pe rețelele de socializare mesaje de durere și ultimele gânduri către cei decedați, tată și fiică.

„Adrian a făcut milioane de kilometri, era șofer pe TIR... și a murit la 4 kilometri de casa lui...”

Citește și: Criminalul din Mamaia și-a recunoscut fapta! Ce l-a determinat pe agresor să-și ucidă victima? Povestea terifiantă spusă de bărbat în fața procurorilor

„Doamne ferește! Dumnezeu să-i odihnească în pace! Multa putere Cristinei”

„Flori cea mai buna prietena nu o sa te uit niciodată”

„Un copil bun cuminte ascultătoare deșteaptă frumoasă drum lin printre stele”

„Ai plecat prea devreme prietena meaaa, întoarce-te!”

„Golul lăsat in urma este infinit, Flori- 17 ani, Adrian- 48 ani. Nu am cuvinte... (accident,fiica si tata), nu-mi revin... O DOAMNE!!!! Dumnezeu sa va odihneasca in pace! Lacrimi...pentru tinerețea voastră !”,  sunt doar câteva dintre mesajele postate după tragedie, potrivit observatornews.ro


Editor web
Îți Recomandăm Și...
Parteneri