UPDATE 13.00: Preşedintele PSD, Viorica Dăncilă, a declarat, sâmbătă, la lansarea candidaturii sale la alegerile prezidenţiale, că "forţele" cu care se luptă PSD vor să distrugă acest partid. "Să nu vă îndoiţi nicio clipă de puterea pe care o avem şi de ceea ce putem să facem împreună", a afirmat ea. "Eu nu renunţ, eu nu dau înapoi, eu nu mă dau bătută în faţa celor care vor să ne doboare", a mai spus Dăncilă.
Dăncilă a spus că viitoarele trei rânduri de alegeri nu vor fi "simple bătălii de campanie”, ci vor fi "un adevărat război”.
"De fiecare dată când au crezut că ne-au înfrânt, ne-am întors mai puternici, mai organizaţi şi i-am zdrobit. Forţa noastră nu e trecătoare şi nu se risipeşte.(...) Aceste forţe cu care noi luptăm acum vor distrugerea PSD, vor dispariţia noastră ca partid şi au spus-o clar în discursul public: este singura lor miză şi singurul lor obiectiv”, a afirmat Dăncilă.
Premierul a susţinut că miza celor care au iniţat moţiunea de cenzură nu a fost căderea Guvernului, ci dispariţia PSD.
"Cei care şi-au dorit să vadă Guvernul nostru căzut şi ne vor doborâţi vor regreta, pentru că vor fi curând taxaţi de români, pentru că îşi vor devoala impostura şi vor arăta întregii ţări cum sunt: o gaşcă de amatori, avidă după după o putere cu care nu ştiu ce să facă, pe care nu ştiu cum să o pună în slujba oamenilor şi a ţării”, a spus premierul demis.
UPDATE: Dăncilă a sosit puţin înainte de ora 11.00 la Romexpo şi a făcut o baie de mulţime, dând mâna cu oamenii care o aşteptau şi fotografiindu-se cu unii dintre ei.
Ea a spus că îşi începe campania electorală cu dorinţa de a avea alături "cât mai mulţi români, echipa PSD şi fiecare care are o speranţă şi încredere că putem să mişcăm lucrurile în această ţară".
"Am demonstrat acest lucru ca prim-ministru, pot să mă uit în ochii fiecărui român, nu am luat nicio măsură împotriva românilor şi cred că pot demonstra aceeaşi detrminare şi aceeaşi luptă pentru România şi pentru români şi în calitate de preşedinte", a afirmat Dăncilă.
Întrebată cine este acum şeful său de campanie, Dăncilă a replicat: "O să fie, avem pe fiecare regiune, pentru a eficientiza activitatea, avem pe fiecare regiune un responsabil de campanie.
Luni vom fi la sediul din Kiseleff şi vom face o echipă mult mai puternică. Vrem acest lucru pentru că ne dorim să câştigăm şi fiecare coleg, fiecare colegă din PSD, din conducerea partidului vrea să se implice".
Alegeri prezidențiale 2019. Lansarea candidaturii pentru prezidențiale a Vioricăi Dăncilă are loc în Pavilionul Central de la Romexpo, în București, spun aceleași surse. Evenimentul, în care șefa PSD va prezenta programul de prezidențiabil, se desfășoară începând cu ora 11.00.
Conform unor surse politice, vineri după-amiază, într-o ședință la Parlament, Viorica Dăncilă a primit sprijinul pentru a continua cursa în alegerile prezidențiale, inclusiv de la facțiunea rebelă care e nemulțumită după dezastrul de la moțiune.
Alegeri prezidențiale 2019. În schimb, vineri seară, la ședința Comitetului Executiv al PSD au fost anunțate măsuri drastice, între care și înlăturarea lui Mihai Fifor de la șefia campaniei prezidențiale a lui Dăncilă. În aceeași ședință au fost demiși Sorin Bota și Gabriel Petrea.
PSD a decis trecerea în opoziție, respingerea alianței cu Pro România și consultărilor cu Klaus Iohannis.
Profeția Vioricăi Dăncilă legată de prezidențiale: Nu doar că ajungem în turul II, dar și câștigăm
Demiterea Guvernului prin moțiune de cenzură nu pare să o fi demoralizat pe Viorica Dăncilă care anunță că nu demisionează de la șefia PSD. Mai mult, Dăncilă e convinsă că are șanse mari să câștige cursa pentru fotoliul de la Cotroceni.
"Nu numai că vom ajunge în turul II. Am certitudinea că vom ajunge în turul II și că vom câștiga alegerile", a declarat Dăncilă înainte de CEX, conform stiripesurse.ro.
Viorica Dăncilă: După alegerile prezidenţiale probabil va avea loc un congres
Preşedintele Partidului Social Democrat, Viorica Dăncilă, spune că după alegerile prezidenţiale este posibil să aibă loc un congres în cadrul PSD, precizând că nu se va retrage din fruntea formaţiunii politice.
Alegeri prezidențiale 2019. Dăncilă a fost întrebată vineri seara, la Parlament, dacă printre deciziile luate în cadrul şedinţei social-democraţilor se numără şi retragerea ei din funcţie, spunând: "Nu, suntem o echipă, suntem o echipă unită şi vom merge înainte".
Alegeri prezidențiale 2019. "Colegii mei sunt oameni de partid, sunt oameni foarte implicaţi, sunt oameni devotaţi pentru acest partid şi eu cred că această discuţie nu îşi are rostul, nu a fost vorba de un congres, a fost vorba despre organizare, despre implicarea tututor colegilor în echipa de organizare a campaniei electorale, pe fiecare regiune în parte, aşa cum partidul acesta ştie să se organizeze pentru a maximiza rezultatul alegerilor rezidenţiale. După alegerile prezidenţiale, probabil va avea loc un congres. Nu este o problemă organizarea unui congres, dar după alegerile prezidenţiale pentru că, aşa cum ştiţi, la ora 12:00 noaptea se intră în campanie, nu avem timp de congrese, suntem foarte implicaţi în alegerile prezidenţiale”, a mai afirmat Dăncilă.
Preşedintele PSD a fost întrebat şi dacă au fost social-democraţi care au cerut schimbarea lui Mihai Fifor din funcţie, spunând: “Discuţiile care au loc referitor la echipe sunt discuţii care au loc în interiorul partidului, atunci când se ia o decizie o comunicăm”.