In articol:
Serviciile penitenciare ruseşti l-au arestat duminiucă pe Aleksei Navalnîi, căruia îi reproşează că a încălcat condiţiile unei pedepse cu închisoarea- cu suspendare- din 2014.
”Aleksei Navalnîi este plasat în detenţie timp de 30 de zile, până la 15 februarie”, a anunţat pe Twitter avocatul său Vadim Kobzev, potrivit News.ro.
Citeste si: Germania, noi măsuri dure în criza COVID
Mesajul lui Aleksei Navalnîi: Ieșiți în stradă!
” Lucrul de care se tem cel mai mult aceşti bandiţi (de la putere), ştiţi, este ca oamenii să iasă în stradă(...). Atunci, nu vă fie frică, ieşiţi în stradă, nu pentru mine, ci pentru voi înşivă, pentru viitorul vostru ”,
Otrăvit cu un agent neurotoxic de tip noviciok şi plasat în comă, opozantul rus s-a aflat în convalescenţă în Germania, în ultimele cinci luni.
FSIN a anunţat joi că vrea să-l aresteze pe Navalnîi, după ce acesta şi-a anunţat întoarcerea în ţară. ”Serviciul federal al închisorilor ruse este obligat să ia toate măsurile necesare în vederea arestării contravenientului Aleksei Navalnîi, în aşteptarea unei decizii a tribunalului de înlocuire a pedepsei sale cu suspendarea cu o pedeapsă fermă”, anunţa într-un comunicat FSIN.
După ce tribunalul şi-a anunţat hotărârea, Navalnîi le-a cerut ruşilor ”să iasă în stradă” împotriva puterii.
Citeste si: VIDEO- Ger cumplit peste Europa. Rusia, cele mai scăzute temperaturi