"La data de 9 aprilie, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Sălaj au fost sesizaţi că, la data de 6 aprilie, o tânără de 25 de ani, din localitatea Şimleu Silvaniei, judeţul Sălaj, Săsăran Hermina Iuliana, a plecat voluntar din municipiul Zalău şi nu a mai revenit la domiciliu",
se arată, joi, într-un comunicat de presă al IPJ Sălaj, potrivit Antena3.ro.
Tânără din Sălaj, dispărută de mai multe zile
Potrivit surselor din cadrul IPJ Sălaj, care au făcut precizări pentru Agerpres, tânăra a venit cu o prietenă la Zalău, pentru o programare la un salon de înfrumusețare.
Săsăran Hermina Iuliana are aproximativ 1,54 m înălţime, 60 de kg, faţă ovală, păr lung blond, ochi căprui.
De asemenea, ocazional poartă lentile de contact de culoare verde.
La momentul la care aceasta a plecat, purta blugi negri, tricou albastru, geacă neagră, o pereche de pantofi sport negri cu o dungă albă şi o geantă de culoare roşie.
Persoanele care pot oferi informaţii care să conducă la depistarea acesteia sunt rugate să sune la numărul unic de urgenţă 112 ori să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie!