In articol:
Oamenii legii din județul Botoșani au fost sesizați, duminică 17 iulie 2022, cu privire la faptul că un copil în vârstă de 6 ani, din comuna Mihăileni, a plecat de acasă în jurul orei 14:00 și nu a mai fost văzut preț de ore bune.
Eduard Ilie Tuțoreanu are următoarele semnalmente: circa 1 m înălțime, astenic, aproximativ 25 de kg, păr blond, ochi căprui.
La momentul dispariției, acesta avea un pulover albastru și pantaloni în carouri multicolore.
Unde a fost găsit Eduard? Părinții s-au simțit ușurați
Potrivit oamenilor legii botoșăneni, copilul în vârstă de 6 ani a fost găsit la o distanță de aproximativ un kilometru de locuința sa. Băiatul era într-un lan de porumb.
”Minorul a fost găsit la aproximativ un kilometru de locuința sa, într-un lan de porumb.
Acesta este în afara oricărui pericol, fiind evaluat în acest moment de către un echipaj medical.
Peste 100 de polițiști, jandarmi, pompieri, polițiști de frontieră, împreună cu câinele specializat în căutarea persoanelor și voluntari din localitatea de domiciliu a minorului au participat la căutări, făcând posibilă localizarea acestuia
Citeste si: Un bărbat a fost găsit mort într-o cameră de hotel. Alături se afla o femeie grav rănită